Inspectoratul de poliție Județean Vaslui a derulat acțiuni dedicate creșterii nivelului de siguranță în școli și în zona adiacentă acestora. Activitățile au fost desfășurate în unități de învățământ la nivelul județului, vizând prevenirea faptelor antisociale și protejarea elevilor.
În perioada 8 – 12 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Vaslui au desfășurat o serie de activități preventive în mai multe unități de învățământ din județ, în cadrul proiectului “Scoate violența din anonimat”.
Pentru conștientizarea dinamicii și diversității fenomenului infracțional, precum și pentru adoptarea unor măsuri adecvate de protecție, activitățile au beneficiat și de prezența polițiștilor specializați din domeniul ordinii publice, rutier, investigațiilor criminale, investigării criminalității economice și cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
De asemenea, au fost prezenți și câinii de serviciu Gama, Hai și Dalma, din cadrul Serviciului Criminalistic Vaslui
De această dată, polițiștii au acționat la Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui, Liceul “Ion Mincu” Vaslui, Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Vaslui și Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Vaslui din municipiul Vaslui, Liceul Tehnologic “A.I. Cuza” Bârlad, Liceul “Petru Rareș” Bârlad, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, Liceul Agricol “Dimitrie Cantemir ” Huși și Liceul Tehnologic “Ioan Corivan”Huși .
Scopul acțiunilor integrate îl constituie creșterea gradului de siguranță în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar și asigurarea unui climat optim în mediul educațional.
Cu ocazia acestor controale și activități preventive, comunicăm următoarele:
- Au fost verificate unități comerciale din vecinătatea școlilor, pentru a asigura respectarea legislației privind comercializarea produselor interzise minorilor, precum tutun, alcool, energizante și dispozitive electronice tip “VAPE”. Cu această ocazie, reprezentanții unităților au fost instruiți cu privire la cadrul legal incident.
- Au fost desfășurate 22 de activități informativ- preventive la care au participat peste 260 de elevi. Discuțiile intervactive au vizat teme precum prevenirea violenței și a bullying-ului, consecințele legale ale comportamentelor antisociale, răspunderea penală a minorilor, siguranța pe internet, prevenirea consumului de substanțe interzise și respectarea interdicției privind fumatul în incinta unității de învățământ.
- Au fost aplicate 12 sanțiuni contravenționale.
Un obiectiv constant al acestor acțiuni îl reprezintă identificarea, împreună cu personalul școlii, a elevilor vulnerabili sau aflați în situții de risc, precum și a celor predispuși la săvârșirea de fapte antisociale. În astfel de cazuri, polițiștii, în colaborare cu cadrele didactice, urmăresc adoptarea unor măsuri timpurii, pentru protejarea elevilor și prevenirea unor situații nedorite.
Acțiuni similare vor continua în mod constant în unități de învățământ din județul Vaslui, obiectivul principal fiind acela de a asigura elevilor și profesorilor un mediu sigur și stabil, propice actului educațional.


