Google+
Home » Business » Clauză abuzivă? Comisionul ascuns din contractele de leasing. Toate firmele din România îl practică

Clauză abuzivă? Comisionul ascuns din contractele de leasing. Toate firmele din România îl practică

O întreagă industrie financiară din România abuzează de o practică condamnată recent de Curtea Europeană de Justiție. Firmele de leasing cer clienților să plătească rata exclusiv  în lei, la un curs impus, deși finanțările sunt acordate în euro.

Companiile de leasing din România acordă doar teoretic finanțări în euro pentru că, în realitate, ele încasează ratele de la clienți exclusiv în lei, la un curs impus și întotdeauna mai dezavantajos decât cele mai bune cotații disponibile la casele de schimb valutar. Exact această practică a fost catalogată recent ca abuzivă de către Curtea Europeană de Justiție în urma unei întrebări puse de o instanță maghiară.

Singura diferență este că, în cazul ungurilor, era vorba despre bănci care au acordat credite în franci elvețieni dar care își obligau clienți să achite ratele în forinți la un curs impus. Folosindu-se de statutul de Insitutuții Financiare Nonbancare, firmele de leasing își motivează strategia prin faptul că pe teritoriul României nu pot fi încasate facturi decât în lei, nu și în alte monede.

Este însă o explicație care nu poate sta în picioare atât timp cât singurul lucru pe care firmele de leasing ar trebui să îl facă pentru a permite clienților să-și plătească ratele în moneda în care a fost acordată finanțarea este să își deschidă un cont în euro la o bancă din România. Ar fi un lucru cu atât mai firesc cu cât majoritatea firmelor de leasing din România sunt arondate unor grupuri bancare iar clienții achită ratele la respectivele bănci.

Un comision ascuns.“ Ciupeli” de câteva zeci de lei la fiecare rată pentru o mașină din clasa medie

Companiile de leasing nu au însă niciun motiv pentru a a accepta plata în euro a ratelor atât timp cât încasarea acestora la un curs impus le aduce câștiguri suplimentare.

Concret, potrivit calculelor ECONOMICA.NET, bazate pe datele www.conso.ro, un client care și-a luat un automobil de 15.000 de euro prin leasing pe cinci ani plătește lunar cu până la 30 de lei mai mult decât ar face-o dacă ar avea posibilitatea să achite cu euro cumpărați de la o casă de schimb valutar. Raportat la valoarea ratei, rezultă  o sumă suplimentară de până la 2,5% ceea ce constituie echivalentul unui comision de administrare practicat de bănci.

Exemplu de calcul pentru un automobil de 15.000 de euro luat în leasing pe cinci ani cu avans 25%. Cursurile practicate în data de 7 mai 2014 la casele de schimb și la firmele de leasing. Rata impusă și rata care ar fi trebuit plătită la cel mai bun curs

Ai cumpărat euro ieftin? Ți-l „scumpește” firma de leasing

Pierderile suferite de clienți nu vin doar din diferența dintre cel mai bun curs de pe piață și cel al firmei de leasing la data facturării, deși nici acestea nu sunt neglijabile.

Clientul este dezavantajat și prin faptul că nu poate plăti rata direct cu euro achiziționați din timp, la un curs mai avantajos. Acest dezavantaj este cu atât mai vizibil în criză economică, atunci când leul este foarte expus. De menționat este și faptul că peste 95% din volumul contractelor de leasing încheiate în România reprezintă fi­nan­țări în euro.

Sursa: economica.net

Comments

comments

O întreagă industrie financiară din România abuzează de o practică condamnată recent de Curtea Europeană de Justiție. Firmele de leasing cer clienților să plătească rata exclusiv  în lei, la un curs impus, deși finanțările sunt acordate în euro. Companiile de leasing din România acordă doar teoretic finanțări în euro pentru că, în realitate, ele încasează ratele de la clienți exclusiv în lei, la un curs impus și întotdeauna mai dezavantajos decât cele mai bune cotații disponibile la casele de schimb valutar. Exact această practică a fost catalogată recent ca abuzivă de către Curtea Europeană de Justiție în urma unei întrebări…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: