Home / Social / Muniție descoperită la Tătărăni

Muniție descoperită la Tătărăni

Un depozit de muniție, cu sute de proiectile în stare de funcționare, a fost descoperit de un polițist, joi, în pădurea Poiana Teiului, din comuna Tătărăni. Pirotehniștii au scos la suprafață peste 300 de elemente de muniție.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații Urgență (ISU) Vaslui, depozitul de muniție cu proiectile perforante calibrul 76 de milimetri a fost identificat de șeful Postului de poliție Tătărăni. El a observat un proiectil care apăruse la suprafață în urma ploilor abundente din această primăvară.

“În urma săpăturilor, specialiștii au reușit să scoată la suprafață 340 de proiectile, care, deși provin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și o parte sunt ruginite, sunt în stare de funcționare.Elementele de muniție au fost transportate la depozitul special al ISU”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Este cel mai mare depozit de muniție descoperit în județul Vaslui.

Un depozit de muniție, cu sute de proiectile în stare de funcționare, a fost descoperit de un polițist, joi, în pădurea Poiana Teiului, din comuna Tătărăni. Pirotehniștii au scos la suprafață peste 300 de elemente de muniție. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații Urgență (ISU) Vaslui, depozitul de muniție cu proiectile perforante calibrul 76 de milimetri a fost identificat de șeful Postului de poliție Tătărăni. El a observat un proiectil care apăruse la suprafață în urma ploilor abundente din această primăvară. "În urma săpăturilor, specialiștii au reușit să scoată la suprafață 340 de proiectile, care, deși provin din timpul celui de-al…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Vasile Pavăl a trasat noile direcții de dezvoltare ale municipiului Vaslui în anul 2020

de Dănuț CIOBANU Primăria Vaslui ...

Peste 5.700 de beneficiari de ajutoare de lemne pentru încălzirea locuinței în această iarnă în județ

Peste 5.700 de familii ori ...

Magazinul unui fost polițist din Vaslui, distrus de un incendiu

Magazinul unui fost polițist din ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: