Google+
Home » Social » Bani de la stat pentru panouri solare

Bani de la stat pentru panouri solare

După trei ani de pauză, Programul „Casa Verde” va fi reluat. Aproape 500 de vasluieni care au depus documentație pentru obținerea de fonduri așteaptă cu sufletul la gură un răspuns.

Veste bună pentru vasluienii care au depus dosare pentru programul „Casa Verde”, programul prin care pot accesa fonduri nerambursabile necesare montării de panouri solare. Programul va fi reluat după 3 ani în care, din motive financiare, a fost blocat.

În momentul de față, dosarele depuse de vasluieni în ultima sesiune, respectiv în perioada 1 iunie – 15 iulie 2011, sunt analizate și evaluate în ordinea sosirii lor la AFM.

Din cele 524 de dosare de dosare depuse în această perioadă au fost aprobate, până acum, doar 44, restul fiind în curs de analiză.

Listele cu proiectele aprobate sau respinse vor fi afișate pe site-ul AFM, iar solicitanții cu proiecte aprobate vor fi contactați doar de către reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui, de nici o altă instituție sau persoană fizică. Doarr Agenția pentru Protecția Mediului are competența de a contacta beneficiarii Programului Casa Verde, în vederea semnării contractului”, a declarat Mădălina Nistor, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui.

Contractul de finanțare nerambursabilă intră în vigoare de la data semnării acestuia de către părțile contractante și este valabil până la finalizarea proiectului, dar nu mai mult de 12 luni de la data semnării

Programul „Casa Verde” se adreseaza exclusiv persoanelor fizice și constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcție de tipul instalațiilor cu care vor fi utilate imobilele, astfel: până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldură; până la 6.000 lei pentru instalație de producere a energiei termice pe bază de peleți, brichete, tocatură lemnoasă, precum și orice fel de resturi și deșeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

În cadrul acestui program, poate aplica solicitantul care îndeplinește următoarele condiții: este persoană fizică; este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; nu are obligații restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislației naționale în vigoare. De asemenea, în activitatea desfașurată anterior începerii proiectului, solicitantul nu a încălcat dispozițiile legale privind protecția mediului și nu sponsorizează activități cu efect negativ asupra mediului.

Mihaela NICULESCU

După trei ani de pauză, Programul „Casa Verde” va fi reluat. Aproape 500 de vasluieni care au depus documentație pentru obținerea de fonduri așteaptă cu sufletul la gură un răspuns. Veste bună pentru vasluienii care au depus dosare pentru programul „Casa Verde”, programul prin care pot accesa fonduri nerambursabile necesare montării de panouri solare. Programul va fi reluat după 3 ani în care, din motive financiare, a fost blocat. În momentul de față, dosarele depuse de vasluieni în ultima sesiune, respectiv în perioada 1 iunie – 15 iulie 2011, sunt analizate și evaluate în ordinea sosirii lor la AFM. Din…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: