Google+
Home » Administratie » Ajutorul social, gaura din buzunarul contribuabililor

Ajutorul social, gaura din buzunarul contribuabililor

Sumele uriașe plătite sub formă de ajutor social sunt principala cauză a birurilor pe care trebuie să le suporte fiecare salariat sau angajator. Numai la Vaslui, peste 160 de miliarde de lei sunt plătite lunar către beneficiarii unor astfel de ajutoare din partea statului.

Alexandru CROITORU

Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială plătește, lunar, sub formă de ajutoare sociale, peste 160 de miliarde de lei vechi. Din păcate, acești bani sunt plătiți tot din buzunarul celor care muncesc, iar banii ajung în bugetul statului sub formă de taxe și impozite. Astfel, atunci când vine vorba de creșteri salariale, angajatorul este primul care se îngrozește și refuză majorarea lefurilor nu din cauza faptului că ar fi nevoit să achite mai mulți bani celui care salariaților, ci din cauza dărilor imense pe care este nevoit să le plătească statului sub forma contribuțiilor sociale. Așa că, munca la negru sau salariile minime trecute pe hârtie nu ar trebui să ne mire, chiar dacă, direct afectat este beneficiarul. Apoi, nu trebuie să ne mire nici că la spital suntem nevoiți să venim cu medicamentele de acasă, în condițiile în care numărul asistaților social este mai mare decât al celor care muncesc. Și nu vorbim aici de persoane care chiar au nevoie de astfel de servicii, ci la cei care beneficiază de ajutor din partea statului și-l așteaptă, lună de lună, în fața crâșmei din sat. Până la urmă și ei reprezintă, pentru unii aleși, masă electorală ce poate face chiar și diferența la alegeri. Mai greu este să-i mobilizezi și să-i scoți la muncă în folosul comunității.

“Dacă angajatorul ar beneficia de taxe mai mici, ar scădea și contribuțiile achitate lunar, poate că așa vom putea vorbi, pe viitor, de creșteri salariale reale, ceea ce ar putea duce și la creștera sumelor către bugetul de stat. în condițiile actuale, puțini sunt cei care oferă salarii pe măsura muncii depuse de către angajat. Sume mari sunt înghițite lunar de către beneficiarii de ajutor social și e necesr ca bugetul statului să absoarbă de undeva acești bani. La cheltuielile acestea putem adăuga și pensile, dar este un capitol pe care nu avem voie să-l criticăm. După adoptarea unor legi fiscal ceva mai ușoare pentru angajatori, adică cu dări mai puține și mai mici la stat, ar trebui întărită și poziția Inspecției Muncii. Angajatorul care folosește munca la negru să fie judecat șI închis, nu să fie doar amendat”, e de părere Ioan Pavăl, director adjunct al Administrației Finanțelor Publice Vaslui.

Mai pe scurt, avem legi dar legile noastre nu fac decât să apese și mai tare pe gâtul celor care produc și care contribuie la bugetul statului. Să ne amintim că suntem una din țările cu cele mai multe taxe și impozite, peste 400, chiar dacă, de curând, 38 din ele au fost desființate. La ce s-a renunțat e exact ca o picătură într-un ocean. Cele cu adevărat înrobitoare au rămas și vor rămâne în continuare.

Last updated by at .

Comments

comments

Sumele uriașe plătite sub formă de ajutor social sunt principala cauză a birurilor pe care trebuie să le suporte fiecare salariat sau angajator. Numai la Vaslui, peste 160 de miliarde de lei sunt plătite lunar către beneficiarii unor astfel de ajutoare din partea statului. Alexandru CROITORU Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială plătește, lunar, sub formă de ajutoare sociale, peste 160 de miliarde de lei vechi. Din păcate, acești bani sunt plătiți tot din buzunarul celor care muncesc, iar banii ajung în bugetul statului sub formă de taxe și impozite. Astfel, atunci când vine vorba de creșteri salariale, angajatorul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile