Google+
Home » Invatamant » Școala de după școală

Școala de după școală

Deși au intrat în vacanță, elevii Școlii nr.10 „Stroe S. Belloescu” Bârlad au participat, timp de o săptămână, la o serie de activități prevăzute în cadrul proiectului „Școala de vară bârlădeană – Joc și creație”.

O echipă de cadre didactice de la Școala nr.10 „Stroe S. Belloescu” Bârlad a dedicat o parte din timpul lor elevilor, dându-le posibilitatea să învețe și să se distreze într-un mod inedit.

Cei ce au inițiat acest proiect au dorit să ofere copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut, dar și util în același timp, oferindu-le o educație diferențiată, de calitate, axată pe descoperirea și dezvoltarea potențialului creativ al copilului.

Activitățile au fost alese împreună cu elevii și părinții acestora și au avut ca scop stimularea implicării voluntare a copiilor în activități recreativ-instructive. De asemenea, s-a urmărit însușirea, pe termen scurt și lung, a unor alternative real-educative de petrecere a timpului liber în opoziție cu tentațiile nocive tot mai des întâlnite chiar la vârsta micii școlarități, excesul utilizării calculatorului, grupuri construite pe principiul dominării și violenței, maturizarea nesănătoasă a sexualității, infracționalitatea infantilă.

Pe parcursul săptămânii trecute, în fiecare zi elevii au participat cu entuziasm la fiecare temă propusă: jocuri de cercetășie, jocuri de perspicacitate și orientare, mini-dramatizări după texte la alegerea, regia, scenariul și costumația elevilor, matematica în bucătărie. Aceștia s-au întâlnit cu stelele la Observatorul din Bârlad, au pătruns în lumea poveștilor la Biblioteca „Stroe Belloescu” Bârlad, au realizat un interviu cu primarul Constantin Constantinescu în cadrul căruia și-au exprimat dorințele (să aibă un spațiu de joacă pe deal, să le fie terenul din curtea școlii amenajat).

De asemenea, copiii au vizitat Grădina Zoologică, vizita fiind un cadou din partea comunității locale. În ultima zi a proiectului copiii, cu regret, și-au luat la revedere de la școala de vară, dar nu înainte de a participa activ la programul stabilit: au participat la jocuri de cooperare și de încredere, desfășurate în aer liber, au efectuat jocuri de rol: „Procuror și avocat” și, totodată, au avut parte de o vizită a unui reprezentant de la Asociația pentru noi, care le-a vorbit despre copiii cu dizabilități.

„Sunt alături de cadrele didactice, care reusesc prin activitățile propuse să mă surprindă de fiecare dată. Deși școala de vară este o noutatea pentru noi, rezultatele sunt mai mult decât concludente și acest lucru ne dă îndemnul continuării acestui proiect și în anii următori” a precizat Valeriu Frumuz, directorul Școlii nr.10.

„Copiii au învățat să socializeze, să respecte reguli, să aibă încredere în sine, iar experiențele de grup i-a determinat să dărâme barierele prejudecăților. Ei au practicat și și-au însușitactivități specifice vârstei, și-au dezvoltat capacitatea de a accepta noi provocări, care impun implicare personală în descoperirea de soluții practice și utile vieții de zi cu zi, și-au dezvoltat abilitățile de comunicare prin exprimarea opiniei personale în situații decizionale” a menționat Mona Hazu, profesor la Școala nr.10.

„Consider că în fiecare copil există o comoară ascunsă, totul este ca noi, dascălii, să încercăm să o descoperim. Dacă punem suflet și ne apropiem de copil, atunci și acesta devine cooperant. Proiectul a fost privit cu entuziasm de participanți, deși inițial ne-am adresat doar copiilor din școala noastră, pe parcurs spre uimirea noastră ni s-au alăturat și copii de la alte școli, precum: Școala nr. 8 «Episcop Iacov Antonovici», Școala nr.1 «orgu Radu». Ne dorim ca proiectul să se desfășoare și în anii următori, iar dacă vom reuși să facem rost de sponsori intenționăm să mergem organizat la o tabară de vară la Poiana” a precizat Agata Palade, profesor la Școala nr. 10.

Parteneri în derularea proiectului au fost: Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Primăria Municipiului Bârlad, Biblioteca Municipală ,,Stroe S. Belloescu” Bârlad, Asociația „Pentru Noi”, Biserica Ortodoxă „Sfântul Dumitru” Bârlad. (Daniela PORUMB)

Deși au intrat în vacanță, elevii Școlii nr.10 „Stroe S. Belloescu” Bârlad au participat, timp de o săptămână, la o serie de activități prevăzute în cadrul proiectului „Școala de vară bârlădeană - Joc și creație”. O echipă de cadre didactice de la Școala nr.10 „Stroe S. Belloescu” Bârlad a dedicat o parte din timpul lor elevilor, dându-le posibilitatea să învețe și să se distreze într-un mod inedit. Cei ce au inițiat acest proiect au dorit să ofere copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut, dar și util în același timp, oferindu-le o educație diferențiată,…

Review Overview

User Rating: 4.55 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: