Home / Invatamant / Laptele și cornul sunt din nou comestibile

Laptele și cornul sunt din nou comestibile

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și cei ai Consiliului Județean, care se ocupă de programul „laptele și cornul”, spune că s-au remediat deficiențele constatate la aceste produse și că acum sunt comestibile. Lucrurile merg pe drumul cel bun și în cazul programului “mărul în școli”, fiind făcute toate demersurile ca la termenul stabilit, adică în luna decembrie să se finalizeze licitația și merele să fie distribuite elevilor.

Roxana NĂSTASĂ

După ce părinții au semnalat directorilor de unități școlare că produsele de panificație primite de elevi la școală în cadrul programului “laptele și cornul” sunt necomestibile, “bune de dat la câini”, problema a fost semnalată mai departe de cei din urmă, reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui în cadrul ședinței organizate cu ocazia prezentării raportului de activitate pe anul școlar precedent.

Astfel, cei de la ISJ împreună cu reprezentanții Consiliul Județean (CJ) Vaslui au luat legătura cu firma care se ocupă de producerea și distribuirea cornului în vederea soluționării problemei existente. “Am făcut cereri și în scris cu privire la calitatea cornului, ne-am și întâlnit cu furnizorii, am avut discuții pe această temă, controale tematice și lucrurile merg pe drumul cel bun” a declarat Valeriu Caragață, administartorul CJ Vaslui. În continuare, în unitățile de învățământ, câțiva responsabili desemnați de ISJ fac controale la calitatea produselor distribuite elevilor, ca nu cumva să fie pusă în pericol sănătatea acestora. “Suntem în monitorizare prin unități. Săptămâna aceasta au mai fost câteva probleme, dar sperăm să nu mai fie” a declarat Gabrilea Plăcintă, inspector școlar general în cadrul ISJ Vaslui.

În ceea ce privește mărul mult așteptat de elevi, lucrurile merg cum trebuie și în acest caz. Din decembrie, elevii din județ se vor putea bucura de un fruct pe zi.

“Lucrurile merg bine și conform prevederilor legale în decembrie vom afla câștigătorul sau câștigătorii licitației și de atunci va începe distribuirea în unități” a mai spus Valeriu Caragață.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și cei ai Consiliului Județean, care se ocupă de programul „laptele și cornul”, spune că s-au remediat deficiențele constatate la aceste produse și că acum sunt comestibile. Lucrurile merg pe drumul cel bun și în cazul programului "mărul în școli", fiind făcute toate demersurile ca la termenul stabilit, adică în luna decembrie să se finalizeze licitația și merele să fie distribuite elevilor. Roxana NĂSTASĂ După ce părinții au semnalat directorilor de unități școlare că produsele de panificație primite de elevi la școală în cadrul programului "laptele și cornul" sunt necomestibile, "bune de dat la câini",…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

13.000 de elevi și preșcolari, prezenți la deschiderea noului an școlar în municipiul Vaslui

Aproape 13.000 de elevi și ...

Zeci de învățători din județ sunt instruiți în cadrul unui program cu finanțare europeană

Aproape 90 de învățători din ...

Peste 200 de unități școlare din județ, verificate la sânge înainte de reînceperea cursurilor

Pe parcursul lunii august și ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: