Home » Social » Flori de la polițiști

Flori de la polițiști

de Mihaela NICULESCU

Ieri, de Ziua Femeii, polițiștii au fost îngăduitori cu doamnele și domnișoarele aflate în trafic. Chiar dacă au fost surprinse încălcând, pe ici, pe acolo, Codul rutier, șoferițele au fost iertate de către agenții de la Poliția Rutieră. Aceștia au împărțit garoafe și felicitări participantelor la trafic.

Peste 500 de garoafe au împărțit, ieri, agenții de la Biroul Poliției Rutiere Bârlad femeilor aflate la volan. A devenit o tradiție ca, de 8 Martie, doamnele și domnișoarele să primească flori de la cei care, în restul anului, primesc sancțiuni.
„A fost o bucurie să facem doamnelor și domnișoarelor o surpriză de ziua lor, oferindu-le flori atât celor care se aflau în calitate de pietoni, dar și celor aflate la volan. De regulă, femeile sunt destul de atente când conduc, dar mai încalcă și ele legislația rutieră, uneori din grabă. Astăzi le-am iertat pe cele care au mai greșit, și le-am «amendat» cu flori”, a declarat comisarul șef George Sava, din cadrul Biroului Poliției Rutiere Bârlad.
De mai bine de cinci ani, Poliția Municipală Bârlad, în parteneriat cu o școală de șoferi, face acest frumos gest, cu ocazia Zilei Femeii.
Pe lângă felicitări, polițiștii le-au reamintit participantelor la trafic că trebuie să fie prudente atunci când sunt la volan.

de Mihaela NICULESCU Ieri, de Ziua Femeii, polițiștii au fost îngăduitori cu doamnele și domnișoarele aflate în trafic. Chiar dacă au fost surprinse încălcând, pe ici, pe acolo, Codul rutier, șoferițele au fost iertate de către agenții de la Poliția Rutieră. Aceștia au împărțit garoafe și felicitări participantelor la trafic. Peste 500 de garoafe au împărțit, ieri, agenții de la Biroul Poliției Rutiere Bârlad femeilor aflate la volan. A devenit o tradiție ca, de 8 Martie, doamnele și domnișoarele să primească flori de la cei care, în restul anului, primesc sancțiuni. „A fost o bucurie să facem doamnelor și domnișoarelor…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile