Google+
Home » National » Elena Udrea, în arest la domiciliu. Declarații la ieșirea din închisoare: Mulțumesc celor care au crezut în mine, în special lui Băsescu

Elena Udrea, în arest la domiciliu. Declarații la ieșirea din închisoare: Mulțumesc celor care au crezut în mine, în special lui Băsescu

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată joi din Penitenciarul Târgșor și va fi plasată în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a decis definitiv înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul “Gala Bute”. Elena Udrea a declarat, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, că faptul că a putut ieși astăzi din închisoare arată că justiția are o șansă, că există profesioniști, oameni curajoși care pot face ca justiția să fie dreaptă, ea mulțumindu-le celor care au avut încredere în ea, în special lui Traian Băsescu.

UPDATE Udrea a plecat de la Secția 14, la adresa de reședință

Udrea a plecat, cu puțin timp în urmă de la secția de poliție, unde a fost însoțită de avocatul său Alexandru Chiciu.

Judecătorii instanței supreme au stabilit ca Elena Udrea să execute arestul la domiciliul scris în buletin, însă locuința de la acea adresă a fost închirită de fostul ministru. Astfel, grefierul instanței a trebuit să modifice decizia de joi, astfel încât Udrea să poată merge la apartamentul în care ea locuiește.

UPDATE Udrea nu poate pleca de la poliție. Adresa la care va executa arestul la domiciliu trebuie modificată

Elena Udrea, plasată joi în arest la domiciliu, nu poate pleca de la Secția 14 Poliție, întrucât în decizia de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu nu a fost trecută adresa la care ea locuiește, ci cea scrisă în buletin, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Elena Udrea nu poate pleca de la secția de poliție, întrucât așteaptă ca avocatul să se întoarcă la instanță, pentru a fi îndreptată eroarea materială existentă în decizie.

Mai exact, judecătorii au stabilit ca Elena Udrea să execute arestul la domiciliul scris în buletin, însă locuința de la acea adresă a fost închiriată de fostul ministru unor chiriși. Astfel, grefierul instanței trebuie să modifice decizia de joi, astfel încât Udrea să poată merge la apartamentul în care ea locuiește.

UPDATE “Faptul că eu, Elena Udrea, am putut ieși astăzi pe poarta penitenciarului arată că justiția are o șansă, că există oameni profesioniști, curajoși și corecți, care pot face ca justiția să fie dreaptă”, a declarat, joi după-amiază, Elena Udrea, la ieșirea din închisoarea de femei de la Târgșor, județul Prahova.

Ea a cerut iertare celor care au fost lângă ea și au susținut-o și cărora nu le-a fost ușor, întrucât este mai greu pentru cei din afară decât pentru cei închiși.

Întrebată ce va face în continuare și dacă va rămâne în politică, Elena Udrea a răspuns: “Voi rămâne în politică pentru că sunt foarte multe lucruri de schimbat și de îndreptat. Faptul că Elena Udrea a fost arestată, nu înseamnă că s-a făcut justiție, așa cum vor unii să spună. Cred că este nevoie de justiție, dar justiția nu trebuie să se facă ca o răzbunare, ci să fie în conformitate cu legea și cu dreptatea”, a spus Udrea.

Întrebată dacă în dosarul disjuns din dosarul Gala Bute va da declarații împotriva lui Vasile Blaga, a lui Traian Băsescu, dar cine a folosit banii din campanie, Udrea a răspuns: “Haideți să lăsăm dosarul acela să curgă mai departe și să vedem care este adevărul în ceea ce privește modul în care s-a finanțat campania PDL din 2012 pentru alegerile locale”.

La întrebarea dacă va mai face vreun denunț, Elena Udrea a răspuns că a făcut unul singur, dar acela a fost respins.

“Sunt fericită că există magistrați curajoși. Nu trăim vremuri normale, din păcate pot accepta că am stat aproape trei luni în arest, așa cum am spus, cred că este destinul meu, dar nu cred că este firesc să folosim acest instrument al arestului preventiv în modul acesta excesiv și abuziv, pentru că nu vorbim doar de oameni politici. M-am întâlnit în arest cu femei care erau acuzate de infracțiuni economice: contabile, directoare economice luate la grămadă, luni de zile femei care nu au fost o dată chemate să dea declarații, femei care aveau copii acasă și care plângeau în fiecare noapte că stăteau acolo și nu înțelegeau de ce nu pot sta măcar acasă, alături de copiii lor. Ar trebui să fim mult mai atenți la modul în care aplicăm legea și la instrumentele pe care le folosim”, a afirmat Udrea.

Întrebată dacă Traian Băsescu are ușa deschisă dacă vine în vizită la locuința sa în perioada în care este în arest la domiciliu, Udrea a spus că acesta este un moment bun să le mulțumească celor care au avut încredere în ea, au susținut-o și au vorbit cu onestitate despre situația în care se află.

“Am văzut și oameni care nu au fost de partea mea, oameni din presă, vectori de opinie, jurnaliști, prezenți în emisiuni în care nu m-au susținut, dar au avut puterea să dezbată acest caz în mod principial și corect. Nu mă așteptam și nu o să dau nume acum, poate în viitor. În același timp, le mulțumesc celor care și-au exprimat în continuare încrederea în mine și în mod spe3cial președintelui Traian Băsescu care a continuat să creadă în mine”, a spus Udrea.

Întrebată dacă în perioada arestului preventiv a sunat-o Traian Băsescu, Elena Udrea a spus că acesta nu avea cum să sune, ci doar ea putea să facă acest lucru, și nu a făcut-o.

Udrea a mai declarat, la ieșirea din penitenciar, că a fost “destinul” său să treacă prin experiența lipsirii de libertate și că multă vreme a ignorat soarta celor aflați în arest și a acuzat că “justiția care astăzi se întâmplă de multe ori și cu abuzuri”.

“Cred că a fost destinul meu să trec prin această experiență, pentru că foarte multe lucruri nu le-am știut, le-am tratat superficial. Am văzut oameni care avut puterea să treacă peste resentimente și să abordeze principii după cum am văzut oameni care vorbesc despre justiție, despre arest, despre ce se întâmplă în penitenciare fără să cunoască și fără să dorească să cunoască. Așa am fost și eu. Nu mi-a păsat, am considerat că sunt lucruri despre care nu ar trebui să discută. Cred că a fost destinul meu să cunosc această experiență, pentru că astăzi sunt zeci de mii oameni (…) care își pun speranța că ieșind de aici voi putea să fac ceva pentru ei, pentru justiția care astăzi se întâmplă de multe ori și cu abuzuri dar și pentru ce se întâmplă în penitenciare, în arest, pornind de la condițiile în care sunt cazați cei care ajung aici din greșeala lor, din greșeala justiției, până la legile care ar trebui schimbate”, a spus Elena Udrea.

Ea a adăugat că femeile din penitenciarul Târgșor “merită să trăiască decent și merită o șansă când ies pe poarta acestui penitenciar”.

Fostul ministru Elena Udrea a precizat că nu a fost surprinsă de ceea ce i s-a întâmplat în ultima perioadă în legătură cu acțiunile din justiție care o privesc.

“Eu nu am fost surprinsă. Eu știam ce mă așteaptă de ani. De un an și ceva, nu? Sunt parte a clasei politice și știu foarte  bine ce se poate întâmpla atunci când o parte măcar din justiție se lasă controlată dacă nu de politic, știu eu, poate de orgolii, de lupte personale”, a mai spus Udrea.

Întrebată unde va merge prima dată de la Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a spus că mai întâi va merge acasă, nu la secția de Poliție care se ocupă de supravegherea sa.

La ieșirea din Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a fost așteptată de către mama sa, care i-a adus și un buchet de flori, precum și de prietena sa Ruxandra Dragomir.

La ieșirea din Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a fost așteptată de către mama sa, care i-a adus și un buchet de flori, precum și de prietena sa Ruxandra Dragomir.

La finalul declarațiilor, Udrea s-a urcat într-o mașină cu care a plecat la locuința sa din București, unde va sta în arest la domiciliu.

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgșor și plasată în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a decis definitiv, joi, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul “Gala Bute”.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a mai dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu și în cazul fostului președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja și a lui Tudor Breazu.

“Admite contestațiile formulate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Obreja Rudel și Breazu Liberiu Tudor împotriva încheierii din 23 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr. 1532/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală. În baza art. 348 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 207 din Codul de procedură penală cu referire la art. 242 alin. 2 raportat la art. 218 din Codul de procedură penală, înlocuiește măsura arestului preventiv a inculpaților Udrea Elena Gabriela, Obreja Rudel și Breazu Liberiu Tudor cu măsura arestului la domiciliu, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, urmând să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile măsurii preventive a arestului la domiciliu”, se arată în decizia ICCJ.

Instanța a dispus punerea în libertate de îndată a lui Udrea, Obreja și Breazu, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză, aceștia urmând să fie plasați în arest la domiciliu la locuințele lor din București. Elena Udrea era arestată preventiv, în dosarul “Gala Bute”, din 25 februarie, Rudel Obreja a stat în arest din 5 februarie, iar Tudor Breazu din 8 februarie.

Decizia este definitivă și urmează să fie comunicată unităților de detenție în care se află cei trei, respectiv Penitenciarul Târgșor pentru Elena Udrea, Penitenciarul Rahova pentru Rudel Obreja și Arestul Secției 19 Poliției pentru Tudor Breazu.

Pe durata arestului la domiciliu, Udrea, Oreja și Breazu trebuie să nu părăsească imobilul unde locuiesc fără permisiunea instanței, să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori sunt chemați, să nu comunice cu ceilalți coinculpați și cu martorii din dosarul “Gala Bute”.

De asemenea, aceștia sunt obligați să informeze unitatea de poliție care îi va lua în supraveghere și instanța, în situația în care părăsesc imobilele în care stau în arest la domiciliu, pe o durată de timp strict necesară, în cazuri urgente și pentru motive întemeiate.

Elena Udrea a fost transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgșor, județul Prahova, din Arestul central al Poliției Capitalei, unde a fost încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul “Gala Bute” în instanță în 21 aprilie, iar la primul termen, judecătorii ICCJ au menținut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja și Breazu. Decizia a fost contestată, iar joi, un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul “Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: