Home / Sanatate / SAJ Vaslui a primit două ambulanțe noi pentru Vaslui și una pentru Negrești

SAJ Vaslui a primit două ambulanțe noi pentru Vaslui și una pentru Negrești

de Roxana NĂSTASĂ

Județul Vaslui a primit trei ambulanțe noi, de tip B 4X4 de la Ministerul Sănătății. Ajunse încă din weekend, autospecialele vor întra în circulație, două pe Vaslui și una pe Negrești, cel mai probabil într-o săptămână, după ce vor fi înscrise în circulație. Criterul de atribuire l-a reprezentat numărul de kilometri pracurși, iar la acest capitol Vasluiul stă foarte bine, având 17 ambulanțe cu peste 500.000 de kilometri efectuați. La nivel național, Ministerul Sănătății a repartizat 30 de astfel de ambulanțe.

Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui a primit trei ambulanțe de tip B 4X4 în acest weekend. Acestea vor putea fi trimise în misiuni, cel mai probabil într-o săptămână, după ce vor fi înamtriculate. Conducerea SAJ Vaslui consideră aceste ambulanțe o binecuvântare pentru Vaslui, având în vedere problemele existente cu autospecialele.
“Am primit trei ambulanțe de tip B 4X4, cu tracțiune dublă, acest lucru fiind foarte important având în vedere zona în care suntem, mai ales iarna. În aproximativ o săptămână, după ce le vom face asigurarea Casco și le vom înmatricula, le vom putea folosi. Criteriul de atribuire al acestor ambulanțe a fost numărul de kilometri, iar noi avem 17 ambulanțe care au peste 500.000 de kilometri parcurși. Una din ambulanțe va fi pentru Negrești și două pentru Vaslui”, ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.
De ambulanțe prin acest program au beneficiat și județele Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Botoșani, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Ialomița, Neamț, Tulcea, Teleorman, Vâlcea și Ilfov.

de Roxana NĂSTASĂ Județul Vaslui a primit trei ambulanțe noi, de tip B 4X4 de la Ministerul Sănătății. Ajunse încă din weekend, autospecialele vor întra în circulație, două pe Vaslui și una pe Negrești, cel mai probabil într-o săptămână, după ce vor fi înscrise în circulație. Criterul de atribuire l-a reprezentat numărul de kilometri pracurși, iar la acest capitol Vasluiul stă foarte bine, având 17 ambulanțe cu peste 500.000 de kilometri efectuați. La nivel național, Ministerul Sănătății a repartizat 30 de astfel de ambulanțe. Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui a primit trei ambulanțe de tip B 4X4 în acest…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Bătălia #COVID19, în laborator. Sanofi și Translate Bio colaborează pentru a dezvolta un nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNmLoredana Gheorghe

Comunitatea științifică de la nivel mondial s-a mobilizat într-o ...

Terapia genică Zolgensma primește recomandarea de aprobare în UE pentru tratamentul atrofiei musculare spinaleDr. Silvia Rădulescu

În urmă cu mai puțin de un an, Zolgensma ...

STUDIU. Utilizarea suplimentelor alimentare fără recomandarea medicului la pacientele cu cancer de sân care urmează chimioterapie, asociată cu o creștere de până la 41% riscul de recurență a boliiMaria Dida

Utilizarea antioxidanților sau a altor tipuri de suplimente alimentare ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: