Google+
Home » Invatamant » Vacanța în siguranță

Vacanța în siguranță

de Roxana NĂSTASĂ

Instituția Prefectului – Județul Vaslui a găzduit alaltăieri întrunirea comisiei județene responsabile cu verificarea și analiza activităților desfășurate și a rezultatelor obținute pentru asigurarea climatului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora, în anul de învățământ 2014 – 2015.

În cadrul acestei întrevederi s-a constatat faptul că toate unitățile de învățământ din mediul urban al județului Vaslui sunt incluse pe itinerariile de patrulare, beneficiind de prezența polițiștilor, a jandarmilor, precum și a polițiștilor locali atât la sosirea cât și la plecarea elevilor de la cursuri. În același timp, în mediul rural activitatea este asigurată cel puțin la unitățile de învățământ situate în localitatea centru de comună.

În anul școlar 2014 – 2015, în județul Vaslui s-a desfășurat campania de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor, „Adolescență fără delicvență”, în cadrul căreia au fost organizate 35 de întâlniri cu 2194 elevi, fiind distribuite 2819 materiale informative.

De asemenea, în cadrul Priorității naționale „Program de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor” au fost desfășurate 136 de întâlniri cu conducerile unităților școlare, 149 de ședințe cu părinții, 162 de acțiuni punctuale în mediile și locurile frecventate de elevi, din care 48 de acțiuni de prevenire a absenteismului școlar, precum și o serie de verificări frecvente ale unităților de alimentație publică din imediata apropiere a școlilor.

de Roxana NĂSTASĂ Instituția Prefectului – Județul Vaslui a găzduit alaltăieri întrunirea comisiei județene responsabile cu verificarea și analiza activităților desfășurate și a rezultatelor obținute pentru asigurarea climatului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora, în anul de învățământ 2014 – 2015. În cadrul acestei întrevederi s-a constatat faptul că toate unitățile de învățământ din mediul urban al județului Vaslui sunt incluse pe itinerariile de patrulare, beneficiind de prezența polițiștilor, a jandarmilor, precum și a polițiștilor locali atât la sosirea cât și la plecarea elevilor de la cursuri. În același timp, în mediul rural activitatea este…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: