Google+
Home » Social » Colind de pomină, la CARP

Colind de pomină, la CARP

Așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace și la acest final de an Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad a fost vizitată de colindători. Conducerea asociației împreună cu angajații au primit cu bucurie vizita urătorilor mai mici și mai mari veniți din satele învecinate.

CARP ursAu colindat, au sorcovit, au dansat „Capra” și „Ursul” și au rostit Plugușorul copii din Pogana, ansamblul „Alunelu” al școlii din comuna Banca, corul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Perieni, dar și ansamblul „Răzeșii” din Pogonești. Aceștia din urmă au oferit de-a dreptul un program artistic tradițional din care n-au lipsit colindele.

„Ne-a făcut plăcere să revenim în prag de An Nou la CARP, cu care colaborăm de trei ani. Am cântat colinde de ceată ale bărbaților, colinde care din 2013 sunt cuprinse în patrimoniul național al UNESCO”, a declarat Dumitru Andrei, coordonatorul ansamblului „Răzeșii”, înființat în 1985.

Gazdele au răsplătit colindătorii cu colaci, dulciuri și fructe și le-au urat să revină la fel de sănătoși și voioși și la anul, în prag de An Nou.

„Mulțumim celor care și în acest an au venit să ne colinde. I-am primit cu căldură, așa cum și ei răspund chemării noastre ori de câte ori avem nevoie de ei în spectacole și momente festive. Sunt colaboratorii noștri fideli și le urez «La mulți ani!»”, a declarat Nicolae Mihai. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

Așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace și la acest final de an Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad a fost vizitată de colindători. Conducerea asociației împreună cu angajații au primit cu bucurie vizita urătorilor mai mici și mai mari veniți din satele învecinate. Au colindat, au sorcovit, au dansat „Capra” și „Ursul” și au rostit Plugușorul copii din Pogana, ansamblul „Alunelu” al școlii din comuna Banca, corul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Perieni, dar și ansamblul „Răzeșii" din Pogonești. Aceștia din urmă au oferit de-a dreptul un program artistic tradițional din care n-au lipsit colindele.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: