Google+
Home » Sanatate » Copil de un an în stare gravă, salvat cu o autoșenilată dintr-un sat izolat de viscol, după o intervenție de patru ore

Copil de un an în stare gravă, salvat cu o autoșenilată dintr-un sat izolat de viscol, după o intervenție de patru ore

Un copil în vârstă de un an și jumătate, aflat în stare gravă în locuința părinților din Brădești, a fost salvat, în cursul nopții de luni spre marți, de o autospecială cu șenile a CNADNR, după o intervenție care a durat patru ore din cauza drumului înzăpezit de viscol.

O nouă intervenție dificilă a autorităților pentru salvarea dintr-un sat izolat a unui copil de un an și jumătate. De această dată, s-a acționat cu o autospecială cu șenile, de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, trimisă la solicitarea autorităților vasluiene. Asta în condițiile în care drumul de acces în localitatea Brădești era blocat de viscol și nu s-ar fi reușit să se ajungă în timp optim la băiețelul de un an și jumătate, aflat în stare gravă din cauza unei viroze respiratorii. După parcurgerea a 15 kilometri prin zăpadă, inclusiv pe câmp, echipajul de salvare de pe autospeciala cu șenile l-a predat pe copil, în condiții de siguranță, cadrelor medicale ale ambulanței care aștepta în apropiere de localitatea Vinderei.

Apelul la numărul de urgență 112 pentru acest caz a venit imediat după ce am predat tânăra de 21 de ani, cu fractură de coloană vertebrală, unui alt echipaj de ambulanță, tot în urma unei intervenții dificile desfășurată în localitatea Vinderei. Însă, pentru copilul de un an și jumătate, nu s-a mai mers pe varianta deszăpezirii drumului, ci s-a apelat la autospeciala cu șenile a celor de la CNADR, care fusese dislocată de la Tecuci la Bârlad după cazul acelei paciente din Vinderei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roșu.

Copilul de un an și jumătate, care avea febră mare și tuse puternică, a fost transportat de ambulanță la Spitalul de Urgență Bârlad, întreaga operațiune de salvare a băiețelului durând patru ore.

Comments

comments

Un copil în vârstă de un an și jumătate, aflat în stare gravă în locuința părinților din Brădești, a fost salvat, în cursul nopții de luni spre marți, de o autospecială cu șenile a CNADNR, după o intervenție care a durat patru ore din cauza drumului înzăpezit de viscol. O nouă intervenție dificilă a autorităților pentru salvarea dintr-un sat izolat a unui copil de un an și jumătate. De această dată, s-a acționat cu o autospecială cu șenile, de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, trimisă la solicitarea autorităților vasluiene. Asta în condițiile în care drumul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile