Google+
Home » Invatamant » Contre între oamenii legii și conducerea ISJ Vaslui, pe tema infracționalității din școli

Contre între oamenii legii și conducerea ISJ Vaslui, pe tema infracționalității din școli

Discuții contradictorii ieri, în cadrul ședinței ordinare a Colegiului Prefectural, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vaslui, Gabriela Plăcintă și comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Ionel Mirică, prezentând statistici total diferite cu privire la numărul școlilor care au asigurată pază umană sau prin sistem de supraveghere video și referitoare la situația privind infracțiunile comise în școli.
În timp ce șeful IPJ Vaslui a declarat că în primul trimestru al acestui an în școlile din județ s-au înregistrat 40 de infracțiuni, cu 11 mai multe față de perioada similară a anului trecut, fiind semnalate 23 de furturi, 14 loviri, o amenințare, un caz de șantaj și unul de abuz, conducerea IȘJ Vaslui a dat publicității o statistică proprie, efectuată în urma contabilizării tuturor incidentelor petrecute în unitățile de învățământ, care artă că în școli s-au petrecut mult mai multe acte de violență.

”Noi avem propria statistică, în care sunt prezentate toate evenimentele care au avut loc în școli și vorbim aici de 399 loviri ușoare, 310 distrugeri de bunuri, 150 de insulte grave și repetate, 76 însușiri de bunuri, 89 de instigări la violență, 42 de cazuri de intrări ale unor persoane străine în școli, 26 de furturi și 26 de cazuri de consum de alcool. Sunt lucruri care nu trebuie trecute cu vederea”, a arătat Gabriela Plăcintă.
Prefectul județului, Daniel Olteanu, a afirmat că este îngrijorat de faptele antisociale petrecute în unitățile de învățământ: ”’Nu e normal să nu ne punem de acord cu aceste date, să avem situații diferite. Toate instituțiile implicate trebuie aduse la aceeași masă, într-un mecanism integrat, trebuie să învățăm să lucrăm împreună, pentru că ne mor copiii. Alcool în școli, droguri, discriminare, manifestări rasiste. Aceste lucruri se întâmplă și fiecare zi pierdută fără ca noi să facem ceva este prea mult! Chiar dacă sunt și incidente minore, ele nu trebuie trecute cu vederea!”
Comisarul-șef Mirică a precizat ulterior că statistica prezentată de el ar fi fost alta, dacă poliția ar fi fost sesizată de cineva, de exemplu de părinți.

În timp ce infracționalitatea crește precum cozonacul, la ISJ e ocupat cu parteneriate, proiecte costisitoare, comitete și ”comiții” pentru ”prevenirea” fenomenului!

Printre altele, pentru a nu supăra pe nimeni și pentru a explica diferența uriașă dintre statisticile celor două instituții, Gabriela Plăcintă a făcut o afirmație destul de îngrijorătoare, mai cu seamă pentru un părinte: “Multe din aceste cazuri se rezolvă la nivelul școlii”.

Mai mult decât atât, portivit legii, cadrele didactice care asigură supravegherea elevilor în pauze, ar trebui să solicite intervenția poliției sau jandarmilor, cei mai în măsură să-i conștientizeze pe elevi asupra consecințelor faptelor lor. Cu atât mai mult, în cazul elevilor care au împlinit vârsta majoratului și care pot răspunde penal pentru derapajele grave comise la școală.

În altă ordine de idei, în planul managerial al Gabrielei Plăcintă sunt prevăzute o serie de acitivăți care l-ar face să cadă din scaun pe orice neștiutor. De vreo doi ani se tot monitorizează asigurarea securității elevilor în perimetrul școlii și împrejurimi; se realizează parteneriate cu jandarmii și polițiștii (fapt contrazis de diferența de statistici ISJ – IPJ); se scriu și se investesc sute de mii de euro în proiecte europene costisitoare și se colaborează cu fundații și asociații specializate. Rezultatul se vede: infracționalitatea în școli crește continuu. Mai mult decât atât, inspectoarul-șef Gabriela Plăcintă nu a precizat în ce măsură au fost sancționate cadrele didactice responsabile cu siguranța pe teritoriul unităților de învățământ, din moment ce ISJ a înregistrat un număr uriaș de infracțiuni.

Se vor mai cheltui alte sute de mii de euro, însă atât timp cât dascălii nu vor fi sancționați pentru că îi feresc de justiție pe elevii cu preocupări de natură infracțională, chiar sub ochii indulgenți ai inspectorului școlar general, prevenirea infracționalității va fi ca o frecție la un picior de lemn. (Bogdan Rusu)

Comments

comments

About Tehno Redactor