Google+
Home » Invatamant » Tur de forță al prefectului Olteanu, în școli, la festivitățile de deschidere a noului an școlar

Tur de forță al prefectului Olteanu, în școli, la festivitățile de deschidere a noului an școlar

Pentru prima parte a zilei de deschidere a noului an școlar, prefectul Daniel Olteanu a ales să rămână în orașul natal pentru a fi prezent la festivitățile de deschidere organizate la Școala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici” (Școala nr. 8) și la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad.

Festivitate CodreanuÎn mesajul adresat cu ocazia primei zile de școală, prefectul le-a mulțumit cadrelor didactice de la cele două instituții de ȋnvățămȃnt pentru eforturile deosebite de a menține la Bârlad tradiția învățămȃntului de calitate, în ciuda schimbărilor frecvente care s-au petrecut, în ultimele decenii, în sistemul de educație din Romȃnia.

De asemenea, prefectul Daniel Olteanu le-a adresat felicitări elevilor, pentru rezultatele obținute la învățătură și în cadrul concursurilor și olimpiadelor școlare, dar și părinților acestora, pentru modul în care îi sprijină și îi ȋncurajează pentru fiecare rezultat.

“Cred cu tărie că parteneriatul școală – elev – familie este unul de succes atȃt timp cȃt există implicare, respect și încredere în actul de educație, care este menit să pună în lumină tot ceea ce este mai bun din oameni. PerformanțăFestivitate Codreanu 1 înseamnă nu numai rezultate de excepție, ci și copii care au învățat să iubească școala, sǎ își dorească o competiție constructivă, elevi creativi, care apreciază cunoașterea și importanța ei pentru întreaga viață. Performanța este, însă, și meritul părinților, care au înțeles că trebuie să investească în educația copiilor, indiferent de costuri.”, a declarat prefectul Daniel Olteanu.

“Vă doresc tuturor mult succes în noul an școlar și multă putere de muncă! Sper să vă păstrați emoția și entuziasmul de astăzi pe toată durata celor două semestre, și să primiți cu mult curaj și bucurie provocările fiecărei lecții, competiții sau olimpiade la care veți participa. Totodată, sper să vă bucurați din plin de acești cei mai frumoși ani, dar să nu uitați că fiecare rezultat pentru care munciți este al vostru. Cu voi vă măsurați forțele și vouă vă testați limitele! Poate că drumul este dificil, dar este singurul de urmat”, a adăugat prefectul Daniel Olteanu.

”Mă bucur să constat că la Școala din Tăcuta s-au găsit cele mai bune soluții pentru ca parteneriatul școală – elev – familie să funcționeze”

În cursul după-amiezii,  prefectul județului Vaslui a fost prezent și la deschiderea anului școlar de la Școala Gimnazială “Sfȃntul Andrei” din Tăcuta.Festivitate Scoala 8 Birlad 1

“Sunt conștient de eforturile mari și continue pe care trebuie să le facă locuitorii din mediul rural, pentru a menține educația în limitele unui standard de calitate necesar anilor în care trăim. Îmi dau seama, în același timp, și de eforturile la fel de mari pe care trebuie să le facă toți cei din administrație, pentru a putea oferi fiecărui copil, fie el și din cel mai izolat cătun, șanse egale la viață și la educație. Pe lȃngă o finanțare mai consistentă și măsuri mai eficiente, gȃndite pe termen lung, cred că trebuie să ne propunem și o colaborare mai bună, atȃt la nivel local, cȃt și cu instituțiile și organizațiile non-guvernamentale, care pot fi implicate în modernizarea școlilor și îmbunătățirea sistemului de învățămȃnt. M-am bucurat să constat că Școala din Tăcuta este un exemplu ȋn acest sens, și că aici s-au găsit cele mai bune soluții pentru ca parteneriatul școală – elev – familie să funcționeze cu adevărat și să aibă rezultate frumoase. Mi-aș dori ca și celelalte comunități din mediul rural să acorde mai mult interes acestui parteneriat!”, a afirmat prefectul Daniel Olteanu, care le-a transmis elevilor din Tăcuta mult succes în noul an școlar și cȃt mai multe note mari.

Last updated by at .

Comments

comments

About Simona Vasile