Google+
Home » Invatamant » Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, la ceas aniversar

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, la ceas aniversar

Emoție, bucurie, responsabilitate, la ceas aniversar. Vineri, 21 octombrie, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad a sărbătorit împlinirea a 170 de ani de existență. Instituție de învățământ prestigioasă, Liceul „Codreanu” s-a aflat, multă vreme de la înființare, printre cele mai bune patru licee din țară.

codreanu-4Evenimentul aniversar a început cu o slujbă de pomenire a lui Gheorghe Roșca Codreanu, cel care a lăsat prin testament averea pentru ca pe moșia sa să se ridice o școală „în care 100 de elevi să învețe dialectul latin”. Cei prezenți la slujbă au fost invitați să vizioneze o expoziție de pictură cu lucrări ale lui Romeo Antonio Pălie (profesor al Colegiului „Codreanu”) și ale elevilor săi. Apoi, în aula Colegiului s-a dat startul dialogului între generațiile codreniste. Profesori actuali, dar și cadre didactice care și-au petrecut o viață în acest liceu, s-au întâlnit, la ceas aniversar, cu foști elevi (unii chiar profesori actuali ai Colegiului), cu directorii instituției și cu oficialități ale orașului.

Moderatorul întâlnirii din aulă a fost prof. Mihaela Cârjonțu, director adjunct al Colegiului „Codreanu”, fostă elevă a instituțieicodreanu-2 sărbătorite. Aceasta a prezentat publicului fotografii ale foștilor profesori, câțiva fiind chiar în sală, și i-a amintit pe cei mai vechi, dintre care unii au plecat la cele veșnice. Ultimul care a părăsit această lume, prea devreme, a fost profesorul Augustin Tomescu (fost director al liceului între anii 2008-2012), decedat în urmă cu o lună. În memoria lui și a celorlalți profesori plecați la ceruri, s-a ținut un moment de reculegere.

La sărbătoarea Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu” a participat și Nușa Dumitriu, fostă elevă a liceului, actualmente inspector general pentru informatică și director general în învățământul preuniversitar. Aceasta a înmânat directoarei Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu”, prof. Tița Chiru, o diplomă de excelență din partea ministrului Educației, în semn de respect pentru rezultatele obținute de această instituție cu tradiție.

codreanu-3În continuare, au luat cuvântul mai mulți profesori care au dat curs invitației de a participa la sărbătoarea liceului. S-au depănat amintiri și s-a creat o atmosferă destinsă, din care au dispărut barierele dintre generații. La eveniment, a participat și Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad, care a făcut urări instituției și a promis în nume personal și al Consiliului Local că va susține administrativ Colegiul.

„Obligația generației de astăzi este de a duce mai departe istoria Colegiului «Codreanu». Istoria învățământului bârlădean se împletește cu istoria familiei Codreanu. Nu cred că există vreun bârlădean care să nu se mândrească cu acest Colegiu, chiar dacă nu a învățat la «Codreanu»”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică, teatru și dans, susținut de elevi ai liceului. Organizatorii promit codreanu-1ca, peste cinci ani, când Colegiul va împlini 175 de ani de existență, să ofere mai multe surprize celor prezenți la eveniment. Vor ține cont de propunerea profesoarei Elena Monu de a fi așezat în aula Colegiului și portretul lui Nicolae Roșca Codreanu, știut fiind faptul că și acesta a avut o contribuție deosebită la susținerea „Clasului Real al Codreanului”, cum s-a numit la început instituția de învățământ. De asemenea, reprezentanții Colegiului „Codreanu” consideră că este timpul ca monografia instituției de învățământ să fie continuată, așa cum este normal și cum a gândit și autorul acesteia, profesorul Traian Nicola, și el un reputat profesor codrenist.

Cu ocazia împlinirii a 170 de ani, au fost scoase o revistă și un supliment aniversar, pe coperțile cărora este prezentat documentul de înființare a instituției de învățământ.

În cele 17 decenii de existență, la “Codreanu” s-au format și personalități recunoscute pe plan național și internațional, printre aceștia numărându-se generalul Mihail Cristodulo Cerchez, Garabet Ibrăileanu, Alexandru Philippide, Iacov Antonovici, Alexandru Vlahuță, Ștefan Procopiu, C.D. Zeletin, Marcel Guguianu, Cezar Ivănescu, Ion Hobana, Dumitru Bagdasar, și nu în ultimul rând, Vasile Pârvan. (Mihaela NICULESCU)

Comments

comments

About Tehno Redactor