Google+
Home » Social » Bărbat mort de la o lumânare uitată aprinsă, la Bârlad

Bărbat mort de la o lumânare uitată aprinsă, la Bârlad

de Răzvan CĂLIN

Ieri, Dima Angheluță, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său situat într-un bloc din zona Stadion din Bârlad. Autoritățile locale au fost alarmate în jurul orei 11.12, când un locatar al blocului D11, situat pe strada Vasile Pârvan, a observat că iese fum din apartamentul unuia dintre vecini săi.

Cea care a dat alarma este o femeie, care alertată de mirosul de fum a ieșit pe scara blocului, la etajul IV. Atunci a remarcat că că ușa apartamentului prin care ieșea fum era întredeschisă. Femeia a intrat și și-a descoperit vecinul leșinat. S-a speriat și a chemat în ajutor imediat un alt vecin. Acesta a intrat la rândul său în apartamentul respectiv și prin fumul dens s-a împiedicat de victimă. În scurt timp, la fața locului au ajuns echipaje ale poliției, pompieri și Ambulanță.

”Au intervenit două autospeciale, dintre care una de lucru cu apă și spumă și una de prim ajutor medical, cu nouă subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad. Ajunși la fața locului, pompierii militari au pătruns în interiorul apartamentului inundat cu fum, unde, în dormitorul acestuia l-au găsit pe proprietarul apartamentului, aflat în stop cardio-respirator. Acesta a fost evacuat imediat iar paramedicii care încadrează ambulanța SMURD au început manevrele specifice de resuscitare, acestea fiind continuate ulterior de către echipajul medical cu medic de la Stația de Ambulanța Bârlad”, ne-a declarat căpitanul Petre Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.

În ciuda eforturilor susținute ale personalului medical de pe ambulanță, omul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul acestuia. În urma incendiului, au fost distruse bunurile din dormitor: o canapea, un scaun și diferite textile. Conform estimărilor celor de la ISU, cel mai probabil incendiul a fost provocato lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată. Omul locuia singur, avea o stare materială și financiară precare, dovadă fiind și faptul că apartamentul în care locuia era debranșat de la mai toate serviciile: apă, căldură, energie electrică etc.

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: