Home » Social » CFR nu se dezice – Trenul Unirii a întârziat ca orice tren din România

CFR nu se dezice – Trenul Unirii a întârziat ca orice tren din România

Peste 200 de bârlădeni au fost prezenți astăzi în Gara Bârlad pentru a întâmpina Trenul Unirii, tractat de o locomotivă tricoloră.

Deși nu au fost condiții meteo nefavorabile, trenul nu a ajuns la ora specificată în Mersul Trenurilor, ci cu 15 minute întârziere. Cu toate că era destul de frig, cei veniți special să vadă garnitura IR 10661, Trenul Unirii, nu s-au descurajat și au rămas să-l aștepte, cuprinși de emoția zilei de 24 Ianuarie. Mulți bârlădeni au venit și cu copiii, considerând că dincolo de ineditul momentului, a fost și un bun prilej de a le explica semnificația zilei Unirii Principatelor.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Y7gqn84uku4&w=560&h=315]

În așteptarea trenului, câteva zeci de bârlădeni, printre care și călători, s-au prins în hora Unirii chiar pe peron, dansând pe muzica difuzată la megafonul gării. Printre cei care au întâmpinat Trenul Unirii au fost și membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) împreună cu președintele asociației, Nicolae Mihai, care au adus cu ei și stegulețe tricolore. Trenul Unirii a avut ca pasageri speciali câțiva bicicliști care au dus spre Iași mesajul unirii pe de o parte, iar pe de altă parte au vrut să transmită faptul că trenul, un mijloc de transport prietenos cu mediul ca și bicicleta, face ca distanța dintre oameni și locuri să dispară.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=1V0K9MbRU1o&w=560&h=315]

Trenul Unirii a staționat în gara Bârlad două minute și a plecat la Iași. Este al doilea an în care CFR Călători a numit simbolic trenul IR 10661, Trenul Unirii, care a fost tractat de o locomotivă tricoloră, ca o modalitate inedită prin care feroviarii au dorit să sărbătorească 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor