Home / Social / Peste o mie de persoane, prezente la spectacolul de 8 Martie oferit de Primăria Vaslui

Peste o mie de persoane, prezente la spectacolul de 8 Martie oferit de Primăria Vaslui

Peste o mie de persoane din municipiul Vaslui au fost prezente la spectacolul de 8 Martie oferit de către autoritățile locale tuturor doamnelor și domnișoarelor din oraș. Toate femeile care au asistat la recitalul prezentat de artiștii locali și invitații speciali, respectiv Gabriel Dorobanțu și Ileana Șipoteanu, au primit câte o floare de la primarul Vasile Pavăl.

Sala Sporturilor din Vaslui a fost neîncăpătoare pentru cei peste o mie de locuitori ai municipiului, în majoritate femei, la spectacolul oferit de către primărie cu ocazia sărbătoririi zilei de 8 Martie. Pe lângă ansamblul”Rapsodia Vasluiului” și tinerele speranțe ale muzicii locale, pe scenă au urcat artiști consacrați din România ai anilor ’80, care au fost pe placul publicului. De altfel, spectatorii au fredonat melodiile lui Gabriel Dorobanțu și ale Ilenei Șipoteanu, ridicându-se în picioare de fiecare dată atunci când soliștii de muzică ușoară i-au provocat la interpretarea unor hituri ale vremurilor lor.

Printre cei prezenți în sala de spectacole au fost și primarul Vasile Pavăl, alături de soția sa, precum și cei doi viceprimari ai orașului. Toți cei trei au oferit garoafe doamnelor și domnișoarelor la intrarea în sala de spectacole, în semn de prețuire pentru acestea.

Show-ul a durat peste două ore, spre deliciul spectatorilor, care i-au ovaționat minute în șir pe cei care au evoluat pe scena Sălii Sporturilor. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Două bătrâne au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Două bătrâne, de 63 și ...

CJ-ul se retrage din Asociația de Dezvoltare Zona Metropolitană Vaslui

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se ...

Sprijin financiar de 1.000 lei pentru șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Vaslui

Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: