Google+
Home » Social » Pavilionul “Marcel Guguianu” găzduiește recitalul instrumental “Preludiul Gloriei”

Pavilionul “Marcel Guguianu” găzduiește recitalul instrumental “Preludiul Gloriei”

Melomanii din Bârlad și nu numai vor avea posibilitatea să audieze duminică la Pavilionul “Marcel Guguianu” un concert de excepție. Evenimentul este organizat de Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, în colaborare cu Consiliul Județean Vaslui și Fundația “Remember Enescu”. Va fi un concert în care instrumentiștii Oana Lavinia Cocîrță, Gabriel Fonseca, Cosmin Cobașa, Andreeea Burda și Teodora Tepeș, vor îmblânzi, cu note și partituri inspirat alese, fagotul, oboiul, cornul și pianul.

Muzicienii, care prin talent și muncă neobosită au ajuns la performanțe de excepție, vor încânta publicul, de la ora 11.00, cu lucrări ale unor compozitori celebrii, cum ar fi: S. Rachmaninov, M. Ravel, Maria-Theresia von Paradis, Antonio Vivaldi, Carl Nielsen, Hermann Neuling, Eugene Bozza.

Tinerii studenți și masteranzi ai Universității Naționale de Arte “George Enescu” – Iași și Universității Naționale de Muzică București vor fi acompaniați de lector univ. dr. Andrei Enoiu. De asemenea va fi prezentă la Bârlad și președinta Fundației “Remember Enescu”, Mihaela Tomescu, cea care de mulți ani adună în jurul său foarte mulți tineri talentați, din întreaga Românie, promovându-i în concerte și recitaluri așa cum va fi și cel de la Bârlad.

Intrarea la eveniment va fi liberă și sperăm ca publicul să vină în număr mare, astfel încât să putem onora așa cum se cuvine munca și talentul acestor minunați tineri muzicieni”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad. (George PROCA)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: