Home » Administratie » Bârlădenii vor plăti o taxă de salubritate mai mică!

Bârlădenii vor plăti o taxă de salubritate mai mică!

Este oficial! Valoarea taxei de salubritate pe care bârlădenii o vor plăti de acum încolo a fost micșorată, de la 11,45 lei / lună/ persoană, la 11 lei. Consilierii au aprobat noul tarif în ședința de joi, 30 ianuarie, în baza deciziei luate de Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară a Județului Vaslui (ADIV).

ADIV a aprobat în Ședința Adunării Generale a Asociațiilor, din data de 20 septembrie 2019, actualizarea Planului anual de evoluție a tarifelor și taxelor, modificat în ședința AGA din 19 decembrie 2019.

Tariful va fi perceput populației de la 1 ianuarie 2020, adică de la începerea activității de către noul operator de salubritate. Consilierii locali au aprobat rapid noul tarif, dar scăderea i s-a părut nesemnificativă consilierului independent Bogdan Sârbu.

Roxana Miron Feraru, viceprimarul municipiului Bârlad, a replicat că o reducere substanțială va putea fi făcută doar în cazul în care bârlădenii vor depozita selectiv deșeurile și în cantități cât mai mari. Micșorarea acestei taxe nu se face decât pe criterii bine stabilite și nu după bunul plac al ADIV.

Tot în ședința de Consiliu Local, de joi, 30 ianuarie, a fost votat și un pachet de trei reglementări în privința taxei de salubritate. Bârlădenii nu vor mai trebui să depună copia actului de proprietate, ci doar să facă dovada că sunt proprietari, termenul de depunere a declarației de impunere în vederea încasării taxei de salubritate se prelungește pana la 31 decembrie 2020 numai pentru proprietarii aflați în străinătate, iar în cazul imobilelor nelocuite, nu se va mai percepe taxa, nici măcar pentru o persoană, cum era până acum. (Mihaela NICULESCU)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*