Home / Tag Archives: padureni

Tag Archives: padureni

Cupa Prieteniei la oină, găzduită de stadionul comunal din Pădureni

Stadionul comunal din Pădureni a găzduit Cupa Prieteniei la oină, competiție organizată de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, prin Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui.

Întrecerea a adus față în față echipa ITPF Iași, vicecampioană națională la oină la nivel de MAI, și cea a Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Trofeul a ajuns la structura Poliției de Frontieră, care s-a impus cu scorul de 15-0.

”Din echipa ITPF Iași au făcut parte și colegi de la STPF Vaslui. La nivelul serviciului, oina se practică de peste cinci ani și dorim să promovăm acest sport în rândul salariaților noștri, pentru a-l dezvolta și mai mult. A fost și un bun prilej de promovare, fiindcă am avut alături de noi pe reprezentanții Jandarmeriei de la Vaslui, ai Inspectoratului Județean de Poliție, de la unitatea militară din Huși, dar și invitați de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din R.Moldova”, a spus cms. șef Vasile Cernat, șeful STPF Vaslui.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de subprefectul Mircea Gologan, care a înmânat celor două echipe trofeele și diplomele de participare. Înainte de meci, cei prezenți au asistat la un meci demonstrativ, fiindu-le explicate regulile acestui joc. (A.P.)

Festivalul Fanfarelor a strâns mii de oameni din județ la Pădureni

Câteva mii de oameni din județ, iubitori ai muzicii de fanfară, s-au strâns la Pădureni pentru a urmări festivalul dedicat acestui gen de muzică instrumentală cu tradiție pe meleagurile noastre. Surpriza plăcută a acestei a XV-a ediții a Festivalului Fanfarelor, una dedicată regretatului profesor instrumentist Romeo Tălmaciu, a fost Orchestra Ministerului Afacerilor Internelor (MAI) din Republica Moldova, care a făcut o reprezentație de zile mari chiar în centrul comunei, spre uimirea publicului.

Festivalul Fanfarelor duce tradiția mai departe și, prin grija organizatorului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui, a reușit să reunească și în acest an peste 250 de instrumentiști din județul și din regiunea noastră, precum și din Republica Moldova. Astfel, pe lângă prezența fanfarelor din Todirești, Gârceni, Bârlad și Vaslui, care au și intrat în concurs, la evenimentul muzical au urcat pe scenă și instrumentiștii din Vorona (Botoșani), Cozmești (Iași), Ialoveni și Chișinău (R. Moldova). Înainte de debutul festivalului, cele 11 fanfare prezente în acest an la manifestare au defilat pe strada principală din Pădureni, în aplauzele a mii de spectatori care, ulterior, s-au mutat în teatrul de vară al comunei. O notă aparte au făcut cei 25 de membri ai Orchestrei MAI din Republica Moldova, care au avut o reprezentație de zile mari. În deschiderea festivalului, organizatorii au oferit un premiu de excelență intitulat ”Romeo Tălmaciu”, în memoria celui care a fost regretatul profesor și coordonator al Fanfarei ”Rotaria”.

Acest premiu, în valoare de 4.000 de lei, a fost atribuit în acest an, cum era și firesc, fanfarei pe care a condus-o Romeo Tălmaciu. Fiul regretatului profesor a decis ca distincția să fie acordată unui copil din cadrul fanfarei, care a primit o trompetă, în valoare de 3.000 de lei, și diferența de 1.000 de lei în numerar”, ne-a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.

Premiul ”Romeo Tălmaciu” se va acorda în fiecare an de către Centrul Creației Populare câte unui membru al fanfarelor de copii din județ, responsabilitatea alegerii norocosului junior instrumentist revenind lui Codrin Tălmaciu și coordonatorului de grup. Desigur, la fel ca toate edițiile, nu sunt neglijate nici celelalte fanfare de adulți participante la concurs, premiile acordate de CJCPCT Vaslui fiind de 1.500 de lei trofeul festivalului, 1.200 de lei locul II, 1.000 de lei locul III și 500 de lei mențiuni. De asemenea, organizatorii au oferit în plus fiecărui instrumentist câte 50 de lei, ca un stimulent de participare la concurs. (Ionuț PREDA)

CJ Vaslui sprijină financiar construcția taberei de copii de la Pădureni

Consiliul Județean (CJ) Vaslui sprijină construirea taberei pentru copii și tineri din comuna Pădureni. În acest sens, la ultima repartizare de sume din fondul aflat la dispoziția CJ Vaslui, comuna Pădureni a primit un million de lei. Inițiativa conducerii CJ-ului vine după ce nu s-a reușit preluarea de la Ministerul Tineretului a taberei de la Poiana Căprioarei.

“Ideea sprijinirii acestei investiții a venit de la faptul că în județul Vaslui nu este o tabără pentru copii, care să permită beneficiarilor să petreacă timp frumos în vacanțe. De asemenea, o astfel de tabără ne asigură pe timpul vacanțelor schimburile de copii între județul Vaslui și raioane din Republica Moldova. Pornind de la aceste nevoi, a apărut proiectul de la Pădureni, unde autoritățile locale au inițiat în urmă cu mai mulți ani construirea unui loc de agrement. Proiectul este acum adus la un nivel avansat și noi am hotărât să acordăm suma de un million de lei pentru finalizarea investiției”, a spus Vasile Mariciuc, viceprimarul județului Vaslui.

Tabăra de la Pădureni este formată din trei corpuri de clădire cu 40 de locuri și este amplasată într-un cadrul natural de excepție. Pe lângă toate dotările necesare, beneficiarii taberei au la dispoziție și un ștrand modern unde se pot relaxa.

“CJ va sprijini în continuare finanțarea acestei tabere, pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit. Noi am făcut demersuri repetate la Ministerul Tineretului și Sportului pentru a prelua tabăra de la Poiana Căprioarei, dar, din păcate nu am reușit să devenim proprietarii acestei locații. Dacă reușim să o preluăm, vom reabilita această tabără pentru ca beneficiarii să aibă cele mai bune condiții pentru relaxare și agrement”, a mai spus Vasile Mariciuc. (Dănuț CIOBANU)

Politiștii de frontieră vasluieni au oferit daruri unor familii defavorizate

Sărbătoarea Crăciunului, timp al bucuriei și al solidarității, este o ocazie pentru fiecare dintre noi să cugetăm mai atent la destinele umane. Spiritul Sărbătorii Nașterii Domnului ne apropie de copii și de cei aflați în nevoie, care trebuie ajutați să descopere sensul autentic al comunității și al generozității umane. Cum viața nu a fost la fel de generoasă pentru toți, polițiștii de frontieră vasluieni nu au putut rămâne indiferenți, nici în acest an, la problemele unor familii, mai puțin norocoase, din zona de competență.

Aceștia au fost de Crăciun alături de 70 familii defavorizate din 21 de localități de pe valea Prutului, cărora le-au oferit daruri în valoare totală de aproximativ 3.000 lei. Au dat atât produse alimentare (alimente de bază) cât și nealimentare (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte). Toate cadourile au fost procurate cu sprijinul financiar al Asociației Umanitare Frontiera Huși, dar și prin contribuția benevolă dar substanțială a polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși.

Crudul adevăr este că mulți dintre cei aproximativ 180 de copii l-au văzut pentru prima dată pe Moș Crăciun, de la care au primit dulciuri, sucuri, bomboane, prăjituri, legume, fructe, produse alimentare de bază dar și îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. „Am oprit în localitatea de frontieră Focșa, lângă doi copii, frate și soră de opt ani, respectiv, șase, să ne interesăm de o familie. Era frig afară, iar copiii erau dezbrăcați și strângeau gunoiul în curte. Le-am dat cadouri și hăinuțe și i-am întrebat dacă a mai venit Moș Crăciun pe la ei. Atunci am văzut cei mai frumoși ochișori albaștri în lacrimi, iar fetița, neputând să răspundă, a dat din cap că nu. Dureros, dar cât de adevărat…”, a declarat subcomisar de poliție Marius Ursan , șeful Sectorului Poliției de Frontieră Huși, care s-a ocupat personal de organizarea și desfășurarea acestei activități.

Copiii de la Centrul de zi „Prietenia” au primit și ei daruri de la Moș Crăciun

Întâlnire încărcată de emoție au avut și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui care au vizitat pe 21 decembrie Centrul de Zi „Prietenia” din localitatea Pădureni. Înființat prin Programul Phare CBC 2004-2006, centrul găzduiește 30 de copii, cu vârste cuprinse între 3 ani și 14 ani, provenind din familii defavorizate, cu precădere monoparentale, de pe raza comunei Pădureni. Scopul acestuia este prevenirea abandonului școlar prin oferirea de ajutor material (o masă caldă, spații pentru studiu amenajate la cele mai înalte standarde europene) și ajutor profesionist în întocmirea temelor pentru acasă, oferit de voluntari, cadre didactice inimoase din municipiul Huși. Aici, polițiștii de frontieră, alături de reprezentanți ai Unității Militare 01776 Huși au fost mesagerii lui Moș Crăciun și au oferit micuților daruri, constând în obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Copiii, vizibil încântați și emoționați, nu au rămas mai prejos și au oferit un adevărat spectacol musafirilor, colindându – i, recitând poezii specifice sezonului și oferindu-le suveniruri confecționate de ei înșiși. Este al doilea an consecutiv când echipa de oină din cadrul Asociației Sportive Frontiera Vaslui sprijină material o familie aflată în nevoie din localitatea de frontieră Drânceni, oferind celor doi adulți și celor patru copii minori cadouri constând în produse alimentare de bază dar și îmbrăcăminte și jucării, în valoare de aproximativ 1.000 lei.

În preajma Sfintelor sărbători prilejuite de Nașterea Domnului, în fiecare an, polițiștii de frontieră au desfășurat astfel de acțiuni, au promis de fiecare dată că vor reveni și s-au ținut de cuvânt. La cumpăna dintre ani, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași transmit tuturor creștinilor sincere urări de sănătate, liniște sufletească și viață îndelungată alături de cei dragi. Sărbători fericite! (George PROCA)

Pădureni, loc de selecție pentru viitoarele valori ale fotbalului românesc

performanta-are-viitor1Federația Română de Fotbal, împreună cu Gillete au hotărât ca localitatea Pădureni să fie gazda celei de-a patra etape a proiectului “Performanța are Viitor”, o inițiativă de scouting în zonele rurale ale României, care își propune să descopere tinere talente din mediul rural.

Toți copiii prezenți vor fi premiați de organizatori, iar cel mai bun copil (împreuna cu alți zece din campaniile din tara) va castiga o excursie la Barcelona, la finalul campaniei. Totodată va beneficia și de un cantonament profesionist alături de echipa națională de fotbal a României la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia. Pentru a putea fi înscriși în selecție, tinerii fotbaliști trebuie să aibă vârsta între 10 și 14 ani împliniți până la data de 31 iulie 2016. Și să fie însoțiți de tutore sau părinte, care își va da acordul pentru participare pe baza căruia se face înscrierea. Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie, de la ora 09:00.

Suntem foarte entuziasmați că am fost selectați să facem parte din acest proiect, este o onoare pentru noi. Am aplicat și mi-am dorit să se păstreze organizarea acestui eveniment în mediul rural. Așteptăm toți copiii cu vârstele cuprinse intre 10 și 14 ani să participe. Comunitatea de la Pădureni are parte de o șansă cu care te întâlnești o dată în viață”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Mediul rural reprezintă o sursă importantă de talente în fotbalul românesc: patru din cei zece fotbaliști români cu cele mai multe selecții la echipa națională provin din afara orașelor. Totuși, ca urmare a concentrării marilor cluburi și academiilor de fotbal în mediul urban, tinerii talentați din zonele rurale au șanse mai mici de a se face remarcați în perioada junioratului. Proiectul are ca scop identificarea tinerilor talentați, micii jucători de azi ce au șansa să devină marii jucători de mâine.

performanta-are-viitor3“Proiectul de scouting rural lansat de Federația Română de Fotbal în cadrul programului «Împreună Suntem Fotbal» a constituit o premieră și s-a transformat într-un succes. Începând de astăzi, împreună cu Gillette, dezvoltăm o nouă etapă a proiectului și sunt foarte bucuros că implicarea unei companii de prestigiu vine să confirme viziunea și strategia echipei FRF. Am toată convingerea că în urma acestui proces de selecție vom descoperi tineri români talentați și vom deschide o platformă de promovare a viitoarelor valori din fotbalul nostru!”, a declarat Răzvan Burleanu, Președinte al Federației Române de Fotbal.

Caravana se desfășoară sub umbrela programului FRF „Împreună suntem fotbal” și are loc în perioada august 2016 – mai 2017. Selecțiile sunt organizate de reprezentanți specializați ai FRF și vor fi supervizate de membri ai comisiilor relevante ale Federației Române de Fotbal. Campania va fi susținută de foștii internaționali și membri ai Comisiei Tehnice a FRF, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu și Ion Geolgău, cel care este și Manager al Departamentului de Scouting al FRF.

performanta-are-viitor2Parteneriatul cu Gillette, reprezentat de inițiativa „Performanța are Viitor”, este o continuare a proiectului “Transformă ulița în stadion”, un proiect care face parte dintr-un plan mai amplu, “Împreună suntem fotbal”, dedicat promovării fotbalului de tip Grassroots și coordonat de Departamentul de Dezvoltare Fotbalistică al Federației Române de Fotbal, condus de Ciprian Paraschiv. Proiectul “Transformă ulița în stadion” s-a desfășurat în perioada septembrie 2015 – aprilie 2016 în 21 de județe din România, implicând referenții zonali ai Federației Române de Fotbal. Peste 1000 de elevi din ciclul primar din mai mult de 120 de unități de învățământ din mediul rural au fost parte a etapei pilot a programului. Finalitatea programului a constat într-o competiție dedicată celor mai talentați elevi din clasele I-IV din cele 7 regiuni fotbalistice ale țării. Meciul final s-a disputat la Cluj, o comisie formată din Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu și Aurel Țicleanu alegând cei 3 câștigători, care au însoțit echipa națională la Campionatul European din Franța.

Lansat în luna septembrie a anului trecut, proiectul “Împreună Suntem Fotbal” reprezintă o premieră în sportul și educația din România, propunând implicarea activă în dezvoltarea sănătoasă a românilor prin fotbal, dezvoltarea copiilor și tinerilor în valorile acestui sport și creșterea numărului de practicanți de fotbal în România. Din 2015 au fost demarate primele patru programe: Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal și Olimpiada Gimnaziilor – Fotbal, Transformă Ulița în Stadion, Unificat în 7, Campionatul Universitar de Fotbal. Următoarea etapă a programului se va desfășura începând cu septembrie 2016, mai multe informații vor fi publicate pe platforma dedicată www.impreunasuntemfotbal.ro. (George PROCA)

Primarul de Pădureni a stabilit un nou record după ce a câștigat al șaptea mandat consecutiv de edil, cu peste 80% din voturile electoratului

Primarul comunei vasluiene Pădureni, Temistocle Diaconu, a stabilit un nou record la nivelul județului, după ce a câștigat cel de-al șaptea mandat consecutiv de edil, cu peste 80% din voturile electoratului, inclusiv la Consiliul Local, procente mai mari ca la alegerile anterioare, considerate de edil drept un imbold.

Comuna din județul Vaslui cu piscină, parcuri rustice și muzeul satului „Casa bunicii” va avea, pentru următorii patru ani, același primar care, în ultimii 26 de ani, a condus destinele comunității cu 4.000 de locuitori. Temistocle Diaconu a fost ales de peste 80% dintre cei care s-au prezentat, duminică, la vot, aceeași susținere fiind și la Consiliul Local, unde primarul, aflat la cel de-al șaptelea mandat consecutiv, va avea susținerea a 11 consilieri locali PSD, din cei 13 care activează în forul legislativ din Pădureni.

Temistocle Diaconu, primarul de Pădureni„Acest rezultat demonstrează că oamenii știu să aprecieze munca și nu poate decât să mă bucure foarte mult și să-mi dea un imbold pe mai departe. Continui cu o deosebită plăcere și, poate cel mai important este faptul că, în rândul celor 11 consilieri PSD, există nume noi și reprezentanți din cele șapte sate, inclusiv patru doamne”, a declarat primarul comunei Pădureni, Temistocle Diaconu.

Potrivit acestuia, prima prioritate în noul mandat va fi continuarea procesul de pietruire a tuturor ulițelor din cele șapte sate componente ale comunei, preconizat a se încheia la finele luni iulie.

Cu doar două ateliere de încălțăminte cu 16 angajați, reprezentând cei mai importanți investitori din comună, și un buget anual de 3,2 milioane de lei, Temistocle Diaconu a construit, după propriile schițe, o piscină, teren de sport cu 400 de locuri, cu nocturnă, un muzeul al satului, parcuri rustice cu terase, o bibliotecă și un cămin cultural, cabinete medicale. Numele primarului de Pădureni se leagă direct de cel al Ansamblului „Stejărelul”, pe care-l conduce de 41 de ani, și cu care a cules lauri la mari festivaluri internaționale de folclor.
După mai bine de un sfert de secol în fruntea comunei, primarul de Pădureni locuiește în aceeași casă bătrânească a părinților, are o singură mașină, o soție învățător și doi copii –  un băiat de 40 de ani, care muncește în Bruxelles la o firmă de IT, și o fată de 36 de ani, angajata unei firme româno-franceze din București.

Piscină, muzeul satului, zonă de echitație și agrement, parcuri rustice, teren de sport cu nocturnă

Situată la șase km de municipiul Huși, comuna Pădureni este singura din județ unde există o piscină a comunității locale. Realizată încă din 2008, investiția a fost amortizată, numai din banii de bilete, în doar trei ani de zile. Costul intrării este de 5 lei, iar recordul celor care au venit într-o singură zi la bazin a fost de 830 de persoane. „Nu a fost și nu este niciun moft această piscină. Ideea o aveam de foarte multă vreme, încă de dinainte de Revoluție, după ce am observat că tinerii se duc pe la iazuri neamenajate din comună, unde se mai întâmplau și tragedii. Acum putem spune că această piscină aduce și profit pentru comună, cu care putem realiza alte investiții”, susține primarul Temistocle Diaconu.
Pe lângă acest bazin, pe cele șase hectare ale primăriei din zona centrală a satului reședință au fost amenajate un lac de agrement, o zonă de echitație, un parc rustic de agrement „Grădina Amintirilor” cu amenajări specifice mediului rural, un teren de sport cu nocturnă. Cea mai nouă investiție este Muzeul Satului „Casa bunicilor”, o gospodărie țărănească cu curte și casă tipic zonei Pădureni. „Acest muzeu, dotat cu obiecte aduse către localnici, este un loc de istorie locală, un univers al comunei. Oamenii sunt solidari și oferă tot felul de obiecte de uz casnic, lucrul pământului, meșteșuguri. Occidentul ne învață să le prețuim și este păcat să nu o facem din moment ce le avem”, a afirmat primarul Diaconu.
În acest an, edilul din Pădureni și-a propus să construiască și un sat de vacanță, cu 36 de locuri de cazare, prin care să ofere posibilitatea turiștilor să viziteze atât comuna cât și întreaga zonă.

Investiții cu fonduri europene în infrastructură    

Încă din anul 2005, primarul din Pădureni a început să acceseze fondurile europene, mai întâi cele de preaderare SAPARD și PHARE. Astfel, s-a asfalt un drum comunal de 4,7 km între Pădureni și Davidești, s-a realizat canalizarea și stația de epurare în Pădureni și Ivănești, s-a implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor în toate cele șapte sate ale comunei și s-a construit un centru de zi de tip after school pentru 30 de copii aflați în dificultate. De asemenea, cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții, a fost extinsă și modernizată Școala Gimnazială Pădureni, s-au reabilitat dispensarul medical, farmacia, cabinetul stomatologic, centrul cultural, biblioteca comunală și teatrul de vară, cu o capacitate de 1.560 de locuri.

„Totul facem în regie proprie. La câtă treabă avem, sâmbăta și duminica ne cam încurcă”     

Cu excepția lucrărilor mari, de infrastructură, celelalte investiții din Pădureni au fost realizate în regie proprie. Primarul a înființat un serviciu public de gospodărie comunală, cu 11 angajați, pe care l-a dotat cu buldoexcavator, autogreder, autospeciale de ambulanță și pompieri aduse din Franța, tractor cu remorcă și, poate cel mai important, un atelier mecanic, un gater și un atelier de tâmplărie. „Acest serviciu se ocupă de întreținerea instituțiilor publice, de transport școlar, de întreținerea rețelelor de apă și canalizare, de cele 15,5 hectare de spații verzi amenajate în comună în jurul instituțiilor. Însă, tot ce vedeți în comună este făcut după gândirea mea. Am un biblioraft întreg cu schițele la toate investițiile pe care le vedeți în comună. Eu le explic angajaților ce trebuie să facă și ei le pun în practică. Totul este făcut în regie proprie, de la garduri și bănci, până la rigole și poduri. Atunci când ne vin lemnele de foc pentru iarnă, întâi selectăm lemnul pentru construcții. Deci, se pot face multe prin autogospodărire, fără fonduri europene sau pomeni de la Guvern. Și este foarte mult de lucru. Chiar glumeam cu angajații din primărie și le spuneam că, la câtă treabă avem, sâmbăta și duminica ne cam încurcă”, explică primarul Temistocle Diaconu.

Edilul din Pădureni susține că este nevoit să se descurce pentru a moderniza și întreține comuna cu bugetul propriu, unul mic, de doar 3,2 milioane de lei pe an, în condițiile în care, în comună, nu are agenți economici importanți. Cei mai mari angajatori sunt două ateliere de încălțăminte, în care muncesc 16 angajați.

 „Cea mai tristă ar fi despărțirea de oameni”

Ajuns la al șaptelea mandat de edil, Temistocle Diaconu nu se gândește să se retragă de la conducerea Primăriei Pădureni. Își dorește să mai realizeze aducțiunile cu apă în Rusca și Leoști și să termine vara aceasta pietruirea tuturor ulițelor din cele șapte sate componente ale comunei. De asemenea, vrea să mai construiască un centru pentru persoane de vârsta a treia și o piață agroalimentară și să asfalteze cei 3,5 km de drum dintre Pădureni și Rusca, investiție cu care ar finaliza asfaltarea tuturor drumurilor de legătură dintre satele componente.
„Cea mai tristă ar fi despărțirea de oameni. M-am legat de echipa de la primăriei, cu unii dintre angajați lucrând de zeci de ani. Am și o tristețe în suflet, aceea că nu am timp să trec pe la oameni și să stau cu ei la un pahar de vin. Am și unele remușcări: nu mi-am dat seama când au îmbătrânit părinții și când au crescut copiii. Însă, sunt mulțumit sufletește că am făcut un renume din comună. Dacă aș avea fonduri, nu aș dormi nici noaptea”, mărturisește Temistocle Diaconu.
Primarul de Pădureni are și mulțumirea că a reușit, în această zonă săracă a țării, să schimbe mentalitatea oamenilor și să-i determine să facă lucruri bune:  „Principala mea preocupare a fost comuna. Nu am avut timp de afaceri și nu am putut să-mi fac proprietăți. Nu pentru că nu ar trebui, dar, ca primar, nu ai timp pentru că sunt atâtea de făcut, zilnic. Nu este o lozincă. Comunitatea așteaptă să înnoiești cât mai mult și, de aceea, exigența este firească. De exemplu, dacă într-un sat ai apă, vor și ceilalți, pentru că sunt din aceeași comună. Omul își dorește să fie în rândul celor civilizați, ceea ce este firesc. Asta înseamnă apă și drumuri, cu prioritate, învățământ, sănătate, instituții de cultură și de cult. Dacă vrei să vezi o comunitate, întâi du-te și uită-te cum arată cimitirul. Asta dovedește dacă ai sau nu respect față de înaintașii tăi. În altă ordine de idei, strădania mea a fost să atrag admirația pentru comunitatea noastră. Am satisfacția și onoarea să vină primari, consilii locale, chiar și din Republica Moldova, să vadă cum se face administrație. Ce stimul mai bun ar putea fi pentru a continua?”.  (Ionuț PREDA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: