Justitie

Un hoț, un escroc și un șofer au ieșit din pușcărie: Primii beneficiari ai noului Cod Penal

Nu mai puțin de 11 complete de judecată s-au întrunit sâmbătă la Tribunalul și Judecătoria Vaslui pentru a analiza sesizările privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnaților încarcerați la Penitenciarul Vaslui. 15 deținuți s-au ales cu pedepse reduse, iar trei au fost puși în libertate încă din prima zi de aplicare a noului Cod Penal. Alți șase, minori, vor părăsi penitenciarul, urmând a fi mutați în centre de reeducare sau centre de detenție educative. În total, 148 de deținuți din cadrul Penitenciarului Vaslui au fost propuși la instanțe pentru eliberare, respectiv reducerea pedepselor.
Intrarea în vigoare a noului Cod Penal și noului Cod de Procedură Penală i-a găsit pe baricade pe judecătorii secțiilor penale din cadrul instanțelor, care au fost convocați, sâmbătă, 1 februarie, pentru a judeca sesizările privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnaților care se află în executarea pedepselor. La Tribunalul Vaslui, cinci judecători au avut de analizat 72 de cereri, iar la Judecătoria Vaslui, 76 de cereri au fost împărțite la șase complete de judecată.
În mai bine de jumătate dintre cazuri, magistrații au amânat pronunțarea hotărârilor, fie din lipsă de timp pentru deliberare, fie pentru că mai așteaptă relații de la Penitenciarul Vaslui. Față de trei dintre deținuți, Judecătoria Vaslui a dispus punerea în libertate de îndată.
Este vorba în primul rând despre Nicolae Șefănescu, un individ cu un cazier impresionant, ultima condamnare pronunțată de Tribunalul Craiova fiind de trei ani și nouă luni de închisoare pentru înșelăciune. În urma analizării dosarului, judecătorii au constatat că acesta și-a executat pedeapsa, fiind încarcerat de pe 27 aprilie 2010. Sâmbătă seară, Ștefănescu a părăsit Penitenciarul Vaslui.
El a fost urmat de un tânăr din Vaslui, Constantin Adrian Trufea, care executa o pedeapsă de doi ani și patru luni închisoare pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. El se afla în închisoare de pe 17 noiembrie 2012.
Cel de-al treilea deținut eliberat de îndată din Penitenciarul Vaslui a fost bârlădeanul Ionuț Năstase. Acesta executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru furt. Cum, potrivit noului Cod Penal, în cazul infracțiunilor simple de furt limita maximă de pedeapsă este de trei ani, deținutul, care se afla încarcerat din martie 2010, a fost pus în libertate.

Minorii scapă de pușcărie
În cazul altor șase deținuți, judecătorii au decis eliberarea din penitenciar și internarea într-un centru de reeducare sau într-un centru educativ de detenție. Penitenciarul Vaslui este arondat Centrului de Reeducare de la Târgu Ocna, respectiv Centrului de Detenție pentru Minori de la Bacău. Aici vor ajunge trei minori condamnați pentru furt și tâlhărie, doi minori violatori și un traficant de heroină din București.
Printre minorii care vor scăpa de pușcărie se numără și «fratele incestuos» de la Huși, Costel Ciobanu, condamnat la doi ani de închisoare după ce și-a violat sora care suferea de afecțiuni psihice. De menționat că în noul Cod Penal infracțiunea de incest este dezincriminată, relațiile sexuale constrânse între rude de gradul întâi fiind considerate viol sau, după caz, agresiune sexuală.
Potrivit noului Cod Penal, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, în următoarele cazuri: dacă minorul a mai săvârșit o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă care a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de la șapte ani în sus ori detențiunea pe viață.
Măsura internării într-un centru de detenție constă în preluarea minorului de către o instituție specializată, cu regim de pază și supraveghere, unde acesta va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și de pregătire școlară și formare profesională. Internarea se dispune pe o perioadă între doi-cinci ani, în afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, situația în care internarea se ia pe o perioadă între 5-15 ani.
Atât la Judecătoria Vaslui, cât și la Tribunal, judecătorii penaliști vor continua analizarea sesizărilor venite din penitenciar, în mai multe dosare așteptându-se noi relații și documente. O parte dintre cereri urmează a primi soluții și în cursul zilei de astăzi.
În cazul Tribunalului, dintre cele 72 de cereri analizate, 15 au fost admise, în sensul reducerii pedepselor încă de sâmbătă, una singură fiind respinsă. În cazul în care nu sunt mulțumiți de noile pedepse, deținuții au la dispoziție trei zile pentru a le contesta la instanțele superioare.

Related Articles

Back to top button