Cârlan, acuzat de corupție
Adrian Ioan Cârlan, fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, va fi cercetat de procurori pentru fapte de corupție.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a cerut organelor judiciare să verifice posibile fapte de corupție pe care Adrian Ioan Cârlan le-ar fi săvârșit în perioada în care era director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui.
Potrivit ANI, Adrian Cârlan a semnat, pe 30 august 2010, în vederea asocierii, un acord cu SC European Consulting SRL (lider de parteneriat), SC Fed Consult SRL și Institutul European de Administrație Publică (EIPA). Se urmărea implementarea proiectului “Atingerea performanțelor de ocupare prin măsuri active”, finanțat prin fonduri europene nerambursabile.
Potrivit ANI, în calitatea sa de director al AJOFM Vaslui, Cârlan a beneficiat de date și informații confidențiale pe care le-a utilizat pentru obținerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație. Astfel, soția acestuia, Mona Cârlan, angajată de către SC European Consulting SRL, a obținut venituri salariale de 15.267 de lei ca urmare a activităților desfășurate în cadrul proiectului.
Faptele asimilate infracțiunilor de corupție de care Cîrlan este acuzat sunt pedepsite cu închisoare de la unu la cinci ani, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, utilizând, în orice mod, direct sau indirect, informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Fostul director al AJOFM Vaslui a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, dar nu a depus la dosar un punct de vedere pentru a se apăra.
Cristian Dima