Au sfârșit într-un canal pluvial: Motocicliști morți
Sfârșit tragic pentru doi bărbați din comuna Zorleni, care au pierit în urma unui accident rutier petrecut duminică noapte. Cei doi se deplasau pe o motocicletă și, într-o curbă la stânga, au pierdut controlul asupra direcției, au părăsit șoseaua, după care s-au răsturnat, fiind proiectați într-un canal de colectare a apei. Trupurile lor au fost descoperite abia dimineață.
Doi bărbați din comuna Zorleni, dintre care unul pompier la Detașamentul Bârlad, și-au pierdut viața într-un teribil accident de circulație petrecut pe DE 581. Duminică noapte, Vasile Cârlan (32 de ani) și Silviu Hultoană (24 de ani) se deplasau cu motocicleta din direcția Bârlad spre Vaslui, când și-au găsit sfârșitul într-un canal de colectare de pe raza localității Simila, comuna Zorleni. Abia ieri dimineață, în jurul orei 8, trupurile neînsuflețite au fost zărite la suprafața apei de un tractorist, care a anunțat Poliția.
„Postul de Poliție Zorleni a fost sesizat de către conducătorul unui tractor cu privire la faptul că, pe marginea unui canal de acumulare a apei de lângă DN 24, este răsturnată o motocicletă, iar în apa acumulată în canal se află obiecte de îmbrăcăminte. Polițiștii deplasați la fața locului au observat două persoane în apă și au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Pompierii au reușit să scoată persoanele din canal, iar cadrele medicale au constatat decesul acestora”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Bârlad au stabilit că, la ieșirea dintr-o curbă la stânga, Vasile Cârlan, conducătorul motocicletei, a pierdut controlul asupra direcției. Motocicleta a părăsit partea carosabilă, a rulat pe spațiul verde pe o distanță de aproximativ 80 de metri, după care s-a răsturnat. Atât conducătorul auto, cât și pasagerul au fost proiectați în canalul de colectare a apei de pe partea dreaptă a părții carosabile.
„Vasile Cârlan era colegul nostru. S-a angajat ca pompier la Detașamentul Bârlad pe 1 septembrie 2006 și era subofițer. Este o adevărată tragedie ce s-a întâmplat! Dumnezeu să-l odihnească!”, a menționat căpitan Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui.
Adriana Șușnea