World

Directorul grupului petrolier francez Total a murit într-un accident aviatic la Moscova

Un avion în care se afla directorul general al grupului petrolier francez Total, Christophe de Margerie, și alte trei persoane s-a prăbușit luni seara pe Aeroportul Vnukovo din Moscova, provocând moartea persoanelor aflate la bord, relatează agenția rusă Tass.

Avionul privat de tip Falcon 50 urma să efectueze cursa Moscova – Paris, însă s-a prăbușit la ora locală 23.58 (22.58, ora României), pe aeroportul Vnukovo, după ce ar fi intrat în coliziune cu o mașină de deszăpezit, a declarat reprezentantul Comitetului rus pentru investigații în domeniul transportului, Tatiana Morozova.

„În urma coliziunii, au murit patru persoane. Au fost găsite cadavrele lor”, a precizat Morozova.

Reprezentantul oficial al Aeroportului Vnukovo, Elena Krîlova, a anunțat ulterior că în acest accident au murit trei membri ai echipajului și directorul grupului Total, potrivit agenției RIA Novosti.

Acestă informație a fost confirmată de grupul Total.

„Grupul Total confirmă cu profundă tristețe că directorul său general, Christophe de Margerie, în vârstă de 63 de ani, a decedat în noaptea de luni spre marți, într-un accident aviatic, pe Aeroportul Vnukovo din Moscova, în urma unei coliziuni cu un vehicul pentru deszăpezire”, a anunțat compania într-un comunicat.

Potrivit lui Morozova, forțele ruse au fost deschis o anchetă penală în legătură cu acest accident.

Aeroportul a fost închis temporar, pentru efectuarea unor investigații la locul accidentului.

Aeroportul din Vnukovo este unul din cele aeroporturi internaționale din Moscova. Situat în sud-vestul capitalei ruse, el dispune, de asemenea, de un terminal pentru zboruri de afaceri.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button