Noi reguli pentru șoferi și amenzi mai mari începând de astăzi
Vești proaste pentru șoferii indiciplinați. De astăzi, intră în vigoare noul Cod Rutier care va aduce amenzi mai mari și va transforma amenzile neplătite în suspendarea permisului de conducere.
Cei care vor fi prinși la volan vorbind la telefon și cei care nu vor purta centura de siguranță, riscă, potrivit noului Cod Rutier, amenzi de zece ori mai mari, în cuantum de 1.600 de lei. Noul Cod mai prevede că, dacă un șofer se află la volan sub influența băuturilor alcoolice și are o îmbibație alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni (21 la 50 puncte-amendă) și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile. În cazul în care îmbibația alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.
Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată șoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice și vizuale sunt pornite. De asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancționați și șoferii care sunt implicați în accidente rutiere și au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat. Șoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roșie a semaforului vor fi sancționați cu amenzi de 4.000 de lei.
O altă prevedere a Noului Cod Rutier face referire la transportul copiilor. Șoferii care nu se asigură că minorii poartă centuri de siguranță sau că sunt transportați în scaune pentru copii omologate riscă amenzi între 390 și 487,5 lei, începând cu jumătatea lunii martie, la 30 de zile după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului Rutier.
Conform noilor reglementări, copiii cu o înălțime de până la 135 de centimetri pot fi transportați în autovehicule numai în scaune speciale. Scaunul pentru copii trebuie să fie omologat și se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, însă există și o excepție: scaunul pentru copii poate fi montat pe locul din față al mașinii numai dacă producătorul scaunului prevede acest lucru, însă numai după dezactivarea airbag-ului frontal.
În ceea ce-i privește pe copiii mai înalți de 135 de centimetri, aceștia pot fi transportați în autovehicule doar dacă poartă centurile de siguranță pentru adulți ori folosesc un scaun pentru copii. (R.N.)