Home » Administratie » Porumboiu vinde tot!

Porumboiu vinde tot!

de Marian MOCANU

Considerat cel mai mare latifudiar al Moldovei, Adrian Porumboiu vinde tot ce nu se mai află sub sechestru judiciar. Din câte se pare, fostul „prim fermier” al județului renunță nu doar la terenuri în favoarea unor investitori moldoveni, dar și Ulerom SA, societate aflată sub sechestru ce urmează a fi înstrăinată de grupul de firme Racova- Com-Agro-Pan SA. În acest moment, omul de afaceri este aproape în sapă de lemn. Pe lângă faptul că i-a fost respinsă contestația formulată la adresa APIA Vaslui SA, fiind bun de plată cu suma de 2,8 milioane euro, în următoarea perioadă urmează ca mai multe bunuri mobile și imobile aparținând firmelor sale să fie scoase iarăși la licitație, în contul datoriilor la bugetul de stat.

În urmă cu zece ani, un alt imperiu agricol din zona Moldovei, Cerealcom SA, cădea sub loviturile finanțiștilor, unul dintre beneficiari fiind Adrian Porumboiu, prin firmele sale. Acum, imperiul acestuia este pe cale să se destrame, loviturile de grație fiind date tot de Ministerul de Finanțe, care dorește să recupereze debitele înregistrate de grupul de firme controlat de marele latifundiar.

Zilele viitoare, mai multe proprietăți urmează a fi scoase la licitație, printre care Popasul Turistic „Dobrina”, la prețul de 543.457 lei. Situat la ieșirea din municipiul Huși, acesta cuprinde, printre altele, zece căsuțe pentru cazare, bar și o pistă de popice. De asemenea, AJFP dorește să vândă restaurantul „Brodoc”, situat la câțiva kilometri de municipiul Vaslui, prețul de pornire al licitației fiind de 100.728 de lei. Celelalte două bunuri imobile scoase la licitație sunt 7.500 de metri pătrați de pădure în extravilanul localității Bârnova, județul Iași, la un preț de 645.858 de lei, și 4.603 de metri pătrați de teren agricol al fermei Urlați, evaluat la 245.002 lei. În plus, utilaje în valoare de peste 1,1 milioane lei din patrimioniul Comcereal SA, urmează a fi scoase la vânzare în contul datoriilor Sporting Club Vaslui. Pe data de 6 mai, alte utilaje aparținând SC R-Agro Fălciu, societate din grupul de firme aparținând lui Adrian Porumboiu, vor fi scoase la vânzare, suma totală fiind de circa 520 mii lei.

În mediul de afaceri circulă zvonul că investitori moldoveni ar fi interesați de fabrica de ulei Ulerom, societate pusă sub sechestru încă din septembrie anul trecut în urma cererii formulate de Granaco KFT, una din cele mai importante companii de pe piața europeană a cerealelor.

Și în ceea ce privește terenurile agricole arendate de Comcereal umblă zvonul că invetitori din Republica Moldova ar fi căzut la înțelegere cu conducerea grupului de firme Racova – Com-Agro Pan pentru preluarea contractelor de arendă sau achiziționarea terenurilor din proprietatea societății. În aceste condiții, arendatorii, persoane fizice, care încă nu și-au primit arenda pe anul trecut, își pun întreebarea dacă mai merită să lase terenurile la Comcereal sau ar trebui să rezilieze contractele existente. Mai multe persoane aflate în această situație au venit la redacție ridicând această problemă, plângându-se că nu și-au primit drepturile negociate prin contractele de arendă pentru anul trecut.

Adrian Porumboiu nu a putut fi contactat pentru a da detalii cu privire la situația în care se află firmele proprii.

Amendă record dată de APIA Vaslui

La mijlocul lunii trecute, grupul de firme din care face parte Comcereal a fost notificat de către APIA că se impun sancțiuni pentru nerespectarea cerințelor legale privind înregistrarea și identificarea bovinelor aflate în exploatația de la Târzii. Contestația făcută a fost respinsă, astfel că Comcereal SA este bună de plată cu suma de 2,8 milioane euro, respectiv peste 12 milioane lei, contravaloarea subvențiilor primite în perioada 2012 – 2013. În plus, cea mai mare societate agricolă din județ, care exploatează circa 50.000 ha, este pasibilă de o altă pedeapsă, respectiv interzicerea la plată a subvențiilor aferente anilor 2014 și 2015, în sumă totală de peste opt milioane euro.

„Dat fiind faptul că s-a respins contestația formulată la decizia de impunere pentru nerespectarea cerințelor legale privind înregistrarea și identificarea bovinelor aflate în exploatația de la Târzii, Comcereal SA este în acest moment debitor la APIA cu suma de 2,8 milioane euro”, a declarat Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.

Echipe ale Curții Europene de Conturi și Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au controlat activitatea pe anul 2012, inspectori ai Curții de Conturi a României și ANSVSA au verificat registrele aferente anului 2013 și o altă echipă de control a ANSVSA a verificat respectarea de către societatea Comcereal SA a cerințelor legate în materie de gestionare SMR7 – Înregistrarea și Identificarea Bovinelor, din cadrul cadrul angajamentului de Ecocondiționalitate asumat de societatea în cauză.

În urma controalelor, au fost descoperite nereguli, în sensul că, pentru anul 2012, dintr-un efectiv de 801 bovine, în 131 de cazuri, respectiv 16% din efectiv, existau nereguli privind înregistrarea, în anul 2013 s-a descoperit faptul că din 834 bovine care ar fi trebuit să existe în exploatație, 185, respectiv 22%, aveau probleme similare și, pentru anul 2014, în cazul controlului efectuat în prima parte a anului 3% din efectivul total de 547 bovine prezentau aceleași nereguli. Practic, animalele au murit în între 2012 și 2014, fără ca aceste decese să fie înscrise nici în Registrul fermei, și nici în Registrul Național al Exploatațiilor, așa cum ar fi trebuit. „Chiar dacă animalele moarte erau scoase din firmă, preluate de firma care se ocupa de distrugerea lor, pașapoartele animalelor și crotaliile rămâneau în cadrul societății, și ulterior se cereau subvenții de la APIA pentru animale moarte! Abia în luna martie 2014, la o săptămână după ce au fost notificați că vor fi efectuate controale, reprezentanții Comcereal au retras de la plata subvențiilor un număr de 112 (!?) bovine pentru care se solicitase anterior subvenții, cu toate că, de la începutul anului, numărul deceselor constatate scriptic de inspectorii ANSVSA era de doar 17 animale!”, a declarat Răzvan Arteni, directorul APIA.

În consecință, s-a luat decizia sancționării Comcereal cu restituirea a 20% din subvențiile aferente anului 2012, respectiv a sumei de 796 mii euro, și a 50% din subvențiile primite în anul 2013, respectiv a sumei de circa 2,1 milioane euro, și sancționarea cu neacordarea de subvenții agricole aferente anilor 2014 și 2015, respectiv câte 4,356 milioane euro, în total sancțiunile cumulând aproximativ 12 milioane euro. Din totalul acestei sume, și în urma respingerii contestației, Comcereal SA trebuie să restituie cătere APIA 2,8 milioane euro, subvenții aferente anilor 2012 – 2013 primite necuvenit, fiind posibil ca societatea să nu mai poată primi subvențiile aferente anilor 2014 și 2015, în sumă de alte 8 milioane euro.

de Marian MOCANU Considerat cel mai mare latifudiar al Moldovei, Adrian Porumboiu vinde tot ce nu se mai află sub sechestru judiciar. Din câte se pare, fostul „prim fermier” al județului renunță nu doar la terenuri în favoarea unor investitori moldoveni, dar și Ulerom SA, societate aflată sub sechestru ce urmează a fi înstrăinată de grupul de firme Racova- Com-Agro-Pan SA. În acest moment, omul de afaceri este aproape în sapă de lemn. Pe lângă faptul că i-a fost respinsă contestația formulată la adresa APIA Vaslui SA, fiind bun de plată cu suma de 2,8 milioane euro, în următoarea perioadă…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

2 comments

  1. Ion de la raion

    Deoarece Porumboiu nu a vrut să dea bani la partid din profitul lui, partidul a pornit distrugerea afacerii acestuia chiar dacă are mii de angajaţi care vor rămâne şomeri.