Autoturisme fără acte, oprite la vama Albița
de Marian MOCANU
În doar două zile, polițiștii de frontieră au identificat patru autoturisme care urmau să iasă din țară fără a avea acte legale în acest sens sau având acte false. Cei patru șoferi, toți moldoveni, s-au ales cu dosare penale
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au întocmit lucrări penale pe numele a doi cetățeni moldoveni care încercau să scoată din țară autoturisme de lux, utilizând documente false.
Duminică 31 mai și luni, 1 iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au identificat patru cetățeni moldoveni care au încercat să scoată din țară tot atâtea autoturisme care nu aveau actele în regulă. Șoferii a două dintre vehicule, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria și unul marca Audi, model Q7, înmatriculat în Italia au prezentat la control taloane și certificate de inspecție tehnică periodică care, la o examinare atentă, s-au dovedit a fi false. Pe numele celor doi bărbați polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Alte două autoturisme, un KIA și un BMW, fără drept de circulație în România, au fost oprite la Albița. Cei doi șoferi moldoveni, în vârstă de 40, respectiv 27 ani, au prezentat la control documentele necesare la controlul de frontieră. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că cele două autoturisme au inspecția tehnică periodică expirată. Pe numele celor doi bărbați, polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.