Justitie

Autoturism radiat din circulație și cu numere false, descoperit în Vama Albița

Un autoturism marca Kia Rio, radiat din circulație de autoritățile din Belgia și cu numere false de Olanda, a fost descoperit de polițiștii de frontieră vasluieni în Vama Albița, în momentul în care șoferul, cu cetățenie română și moldovenească, încerca să-l scoată din spațiul Uniunii Europene. Tânărul de 23 de ani aflat la volanul mașinii a spus autorităților române că a cumpărat mașina cu 2.100 de euro de la un bărbat din Olanda, fără a mai reuși să perfecteze documentele privind înmatricularea provizorie.

Existand suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauza, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma acestora, s-a stabilit faptul ca mașina figurează ca radiat din circulație în Belgia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

Polițiștii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 23 de ani pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare. (Ionuț PREDA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button