Prinsă cu permis fals de conducere la Vama Albița
Elvirei B, în vârstă de 25 de ani și având dublă cetățenie româno – moldovenească a încercat să treacă prin vamă cu acte false.
Tânăra a dorit să intre în țară prin Punctul de Trecere Frontieră Albița, marți, 8 decembrie. Se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Republica Moldova. Potrivit formalităților de control pentru trecerea frontierei, tânăra a prezentat polițiștilor permisul de conducere. Aceștia au efectuat verificări în urma cărora au constat că actul prezentat era fals.
Chestionată de autorități în ce privește ilegalitatea, Elvira B. a declarat că permisul a fost achiziționat de la o cunoștință în luna septembrie în schimbul sumei de 50 de euro. A motivat decizia ei prin faptul că dorea să își schimbe permisul valabil pentru categoria B, de tip vechi pentru a obține unul de tip nou. Deasemena a susținut că nu cunoștea faptul că acesta nu este legal.
“În cauza polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals”, a declarat inspector principal de poliție Mirică Irina, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)