Moldovean depistat conducând un autoturism fără asigurare
Un alt moldovean a fost descoperit la vama Albița că încerca să treacă frontiera cu acte false.
Cetățeanul moldovean Sergiu T, în vârstă de 35 de ani, conducea luni, 14 decembrie un autoturism Chevrolet Nubira, înmatriculat în Republica Moldova. Acesta s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Acolo polițiștii au efectuat un control asupra documentelor mașinii și au constatat că asigurarea internațională tip carte verde a acesteia expirase de vreo două luni. Bărbatul a declarat că el știa că asigurarea este valabilă și că aceasta a fost încheiată de o cunoștință la o societate de profil din Republica Moldova.
“Efectuam cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii de către Sergiu T. a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în Romania”, a declarat inspector principal de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)