Autorul accidentului mortal de la Șapte Case, prins de polițiști după o lună de investigații
Ieri, autorul accidentului mortal petrecut la începutul lunii decembrie pe raza localității Șapte Case, din apropiere de Crasna, a fost prins. Șoferul de 37 de ani, din Republica Moldova, a declarat anchetatorilor că a fugit din cauză că s-a panicat.
Șoferul care a provocat accidentul din noaptea de 1 decembrie în localitatea Șapte Case, de pe E 581, în urma căruia un bărbat de 41 de ani din județul Iași a murit, a fost identificat de către anchetatori după mai bine de o lună de investigații. După verificarea a peste 150 de mașini care au circulat în noaptea respectivă, polițiștii au stabilit că autorul accidentului este un tânăr de 37 de ani, din Republica Moldova, care a lovit pietonul în momentul în care s-a intersectat cu un TIR care circula din sens opus.
„După ce a lovit pietonul, conducătorul auto a oprit mașina, un Mercedes Vito, și-a recuperat oglinda căzută la locul accidentului și apoi și-a continuat deplasarea. Tânărul de 37 de ani a spus că a părăsit locul accidentului pe motiv că s-a panicat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Șoferul din Republica Moldova, cercetat în libertate pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului, a fost dus de către polițiști în zona unde a lovit cu mașina pietonul, traficul fiind blocat pentru o perioadă de timp pe drumul european E 581.
În ceea ce privește victima, a cărui identitate a fost stabilită, de asemenea, cu greu de către polițiști, trupul bărbatului a fost ridicat de la morga din Vaslui de către o soră de-a acestuia și îngropat creștinește în cimitirul localității de domiciliu din județul Iași. (Ionuț PREDA)