Trei elevi de la ”Codreanu” vor reprezenta județul la olimpiadele naționale de fizică, limba latină și limba română!
de Răzvan CĂLIN
Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” nu își dezminte nici în acest an renumele de una dintre cele mai bune instituții de învățământ din județul Vaslui. Trei elevi de la acest titrat liceu bârlădean au reușit performanța de a se califica la etapele naționale ale olimpiadelor de fizică, limba și literatura română și limba latină.
Cei trei olimpici ”finaliști” sunt: Cătălin Stoian, elev în clasa a IX-a, pregătit de profesorul Cătălin Angheluță; Georgiana Loredana Balan, elevă în clasa a X-a, ”antrenată” de profesoara Elena Magdalena Palade; Teodora Popa, elevă în clasa a XI-a, pregătită de profesoara Mihaela Cîrjonțu.
”Toți trei copiii se numără printre cei mai buni și silitori elevi din colegiul nostru. Sunt copii foarte buni, care în anii trecuți au mai participat la diverse olimpiade și au revenit cu rezultate deosebite. Sperăm ca și în acest an să reușească performanțe cât mai notabile și avem încredere că vor face o figură frumoasă. Atât ei, cât și profesorii care i-au îndrumat, au muncit din greu pentru a ajunge la acest nivel și, automat, avem convingerea că evoluția lor la fazele naționale va fi una pe măsura efortului depus”, ne-a declarat profesoara Tița Chiru, directorul Colegiului ”Codreanu” Bârlad.
Etapele naționale ale olimpiadelor se vor derula la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, în perioada ”Săptămânii altfel” și a vacanței școlare de primăvară. Cât privește localitățile care vor găzdui finalele acestor olimpiade școlare, acestea urmează a fi anunțate în timp optim de Ministerul Educației și Cercetării.