Centrul Cultural Județean și șapte drumuri județene, modernizate în acest an, prin Ordonanța 28
Zeci de milioane de lei vor fi cheltuite în acest an, prin Ordonanța 28, pentru finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural Județean și modernizarea a șapte drumuri județene importante, în calcul fiind luate, pe aceeași linie de finanțare, și o serie lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în municipiile Vaslui și Huși.
Conducerea Consiliului Județean Vaslui anunță investiții importante ce se vor derula în acest an în mai multe localități din județ prin Ordonanța 28. Astfel, vor fi încheiate lucrările la Centrul Cultural Județean (CCJ) Vaslui, din clădirea fostei Case a Armatei, care include construcția sălii de teatru, un element semnificativ pentru activitatea culturală din județ, având în vedere că, în prezent, municipiul Vaslui nu dispune de nici un loc special dedicat activităților culturale. Pe lângă teatru, CCJ va avea săli de audiții și repetiții, galerie de artă și, foarte probabil, și un centru multiplex cu cinematecă.
De asemenea, șapte drumuri județene, pentru care sunt alocate peste 78 de milioane de lei, vor fi finalizate cel târziu anul viitor. Printre acestea, cel mai important este DJ 284, care face legătura între municipiul Huși și Ghermănești.
„La aceste investiții, se adaugă Programul de Monitorizare a Lucrărilor pe Ordonanța 28 și care cuprinde 128 de obiective care sunt finanțate. De asemenea, mai există o serie de investiții a căror situație nu este clarificată și nu va fi bugetată. După lămurirea lucrurilor, se vor depune cererile pentru finanțare de noi obiective, cum ar fi drumuri, apă și canalizare, școli, grădinițe și altele”, a declarat președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Tot prin Ordonanța 28, vor fi finanțate și lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în municipiile Vaslui și Huși, suma totală alocată fiind de 15 milioane de lei. (Ionuț PREDA)