Justitie

Acțiuni pentru siguranța elevilor

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar, polițiștii vasluieni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiilor Vaslui, Bârlad, Huși și orașului Negrești.

Polițiștii au verificat 64 societăți comerciale și persoane fizice care desfășoară activități de comerț în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ. De asemenea, au fost verificate și locurile și zonele (baruri, cafenele, internet cafe, săli de biliard, parcuri, săli de joc) situate în apropierea unităților de învățământ, pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs. În cadrul acțiunii au fost constatate 11 cazuri de absenteism școlar.

De asemenea, polițiștii au verificat modul de executare a serviciului de către personalul de pază și de funcționare a sistemelor de supraveghere la 46 de unități de învățământ din județ.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale dintre care 5 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 9 privind circulația pe drumurile publice, 9 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică și 9 la alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.630 lei.

Au participat polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Vaslui, Polițiilor municipiilor Vaslui, Bârlad, Huși și Poliției orașului Negrești, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vaslui, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui. (G.P)

Related Articles

Back to top button