Echipa de fete a Școlii "Vasile Pârvan" Bârlad, campioană la fotbal urban
Echipa de fete a Școlii nr. 2 „Vasile Pârvan” dispută barajul pentru calificarea la faza zonală din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Bârlădencele antrenate de profesorul Gelu Căuia au câștigat ieri faza județeană la fotbal urban după ce au avut prestații încântătoare. Au învins cu 2 – 0 echipa campioană a municipiului Huși, iar mai apoi, cu același scor, pe cea a Școlii nr. 5 Ștefan cel Mare Vaslui. În finala cu Școala nr. 4 Elena Cuza, gazda și favorita competiției, bârlădencele s-au impus cu scorul de 1 – 0. Pentru a accede în faza următoare, trebuie să învingă și campioana de la fotbal fete rural.
“Este prima participare cu fetele la această competiție, iar acestea s-au descurcat exemplar. Sunt foarte mândru de ele și mă aștept la încă o evoluție reușită din partea lor la baraj, pentru a accede în faza următoare. Echipa este formată din două fete de clasa a opta foarte bune, două de clasa a șaptea și cinci de clasa a VI-a. Se detașează Nistor Ana, care a fost și declarată cea mai bună jucătoare a competiției. Dar și portărița Caroline Profir a fost remarcată, pentru că nu a primit niciun gol și a avut intervenții frumoase”, ne-a declarat Gelu Căuia.
La rezultatele bune ale echipei Școlii Vasile Pârvan au mai contribuit Mihaela Mocanu, Roxana Grigoriu, Oana Grigoraș, Alexandra Grădinaru, Andrada Racoviță, Maia Șerban și Timofte Loredana.
Pe 23 aprilie va avea loc fază zonală, unde vor concura cele mai bune echipe din Moldova. (George PROCA)