Justitie

Dintr-o „greșeală”, un fermier din Voinești a primit subvenții de o mie de ori mai mari

de Marian MOCANU

Anul trecut, Bogdan Silion, crescător de animale din Voinești, a primit de la APIA subvenții aferente anului 2014 de o mie de ori mai mari decât cele cuvenite. Pentru că a cheltuit banii, aproape 150.000 de euro, el va trebui să returneze banii în tranșe până în 2019. Conducerea APIA Vaslui neagă faptul că „greșeala” ar fi fost voită și susține că ei ar fi cei care au anunțat organele de cercetare penală.

În decursul anului 2014, Bogdan Silion, din Voinești, proprietar a patru vaci de lapte, a depus cerere de subvenție, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vaslui, aferente cotei de lapte deținute, de 4.730 kg lapte anual. Spre surpriza acestuia, anul trecut, în conturi i-a intrat suma de peste 150.000 euro, aferentă unei cote de lapte de o mie de ori mai mare decât cea reală. Bucuros, fermierul s-a apucat de cheltuit banii, fără a verifica la APIA dacă nu cumva s-a făcut o greșeală, iar banii nu i se cuveneau. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice, vehiculându-se faptul că conducerea APIA Vaslui ar fi știut de banii fără drept acordați fermierului, iar fapta ar face obiectul unei anchete a procurorilor DNA. Conform unui comunicat de presă transmis de APIA Vaslui, în urma verificărilor întreprinse a fost identificată o cerere cu sume plătite necuvenit. „Despre această neregulă au fost sesizate organele de urmărire penală de către conducerea Centrului Județean APIA Vaslui, în vederea cercetării. Dosarul în cauză a fost verificat și de structurile interne de control antifraudă ale APIA București. În acest moment se fac verificări atât de organele de cercetare, cât și de structurile interne de control. În momentul finalizării investigațiilor, se vor lua măsurile legale”, se arată în comunicatul remis de APIA Vaslui.

„Tot ce s-a vehiculat este neadevărat, cu excepția faptului că, într-adevăr, fermierul ar fi primit, în mod necuvenit, o sumă mult mai mare decât cea pentru care avea dreptul. Acest fapt a fost descoperit cu ocazia unei verificări interne, iar fermierul a făcut un angajament de plată prin care se obligă să restituie diferența de bani primită în plus. Trebuie spus că greșeala ar putea proveni din faptul că în sistemul național de înregistrare a cotelor de lapte cantitățile care erau aprobate fiecărui fermier sunt trecute în kilograme, iar în cererile de plată care se depun la APIA, unitatea de măsură este tona. Mai mult, softul pe care se lucrează la introducerea cererilor ar fi trebuit să sesizeze greșeala și să refuze înregistrarea cererii cu date eronate, lucru care nu s-a întâmplat. Menționez că cererile aferente comunei Voinești sunt depuse la Centrul local APIA Bârlad și nu la Centrul județean Vaslui, iar în atribuțiile mele de serviciu nu stă verificarea cererilor depuse și a documentelor aferente, ci doar autorizarea la plată a cererilor deja verificate și aprobate”, ne-a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui. Acesta neagă și faptul că el, sau alte persoane din cadrul APIA Vaslui, ar fi fost audiate de procurorii DNA.

Related Articles

Back to top button