Justitie

Punct și de la capăt în procesul țeparilor bancari, foști angajați ai Casei Corpului Didactic Vaslui

de Marian MOCANU

Se reia procesul lui Daniel Cristian Iacob, fost secretar la Casa Corpului Didactic Vaslui, și a complicei sale, Mihaela Hristea, care, folosindu-se de intermediari și adeverințe false, au convins mai multe persoane să contracteze în folosul lor credite la o banca comercială. Sentința dată de Tribunalul Vaslui, prin care cei doi au fost condamnați în lipsă, fiind fugiți în Scoția, la 9 ani și 4 luni, respectiv 4 ani și opt luni de închisoare, a fost desființată în totalitate de Curtea de Apel Iași, care a impus rejudecarea dosarului. Dat fiind că prima judecată a durat aproape doi ani, sunt șanse mari ca cei doi inițiatori ai suveicii cu credite bancare să apuce să cheltuie cei aproape 1,4 milioane de lei cu care au prejudiciat banca.

În luna septembrie a anului trecut judecătorii vasluieni dădeau una dintre cele mai mari sentințe cu executare pentru fraude cu credite bancare: 9 ani și 4 luni, respectiv 4 ani și opt luni de închisoare pentru Daniel Cristian Iacob, fost secretar la Casa Corpului Didactic Vaslui, și a complicei sale, Mihaela Hristea. Alte 15 persoane au fost condamnate la diverse pedepse, unele cu suspendare, pentru înșelăciune, după ce au contractat credite de la o unitate bancară, folosind adeverințe de venit și alte documente false, remițând banii capilor rețelei, care le procurau actele necesare. În sentința dată, înainte de a se pronunța cu privire la cuantumul pedepselor, judecătorii Tribunalului Vaslui au schimbat încadrările juridice ale faptelor: poate din acest motiv, atât procurorii DIICOT, cât și „credulii”, au contestat sentința la Curtea de Apel Iași.

Judecătorii acestei instanțe au desființat în totalitate sentința dată inițial și au impus rejudecarea dosarului, primul termen de judecată având loc ieri, la Tribunalul Vaslui.

Ședința a fost amânată la cererea apărătorilor inculpaților pentru pregătirea apărării! Dosarul a fost complex, dat fiind multitudinea de acuzații aduse cuplului Daniel Cristian Iacob – Mihaela Hristea. Aceștia au fost acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, înșelăciune în contracte, spălare de bani, complicitate la înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave, concurs de infracțiuni și recidivă postcondamnatorie. Practic, cei doi au convins diverse persoane să ia credite bancare, angajându-se să achite ratele aferente și să le remită lor banii, chipurile pentru unele plăți făcute de societatea proprie. Pentru a obține respectivele credite, au angajat fictiv solicitanții fie la firma proprie, fie chiar la Casa Corpului Didactic Vaslui, emițând în acest scop adeverințe de venit false. De multe ori Iacob și complicea sa mergeau împreună cu solicitanții de credite la bancă, le luau banii obținuți din credite, dându-le o mică sumă, în schimbul serviciilor. Iacob a reușit să păcălească chiar și pe femeia de servici a CCD, care a contractat, la rugămintea acestuia, un credit de 14.000 euro. Potrivit referatului DIICOT, „grupul infracțional condus de Daniel Iacob a acționat în perioada 2007-2008, scopul fiind contractarea de credite bancare folosind documente false, care atestau calități și venituri nereale. În structura grupului, liderii aveau rolul de a identifica și dirija persoanele care trebuiau să contracteze credite. Totodată, puneau la dispoziția celor manipulați documentele false care urmau a fi folosite la BCR Vaslui – Agenția Podul Înalt, precum și mijloace de transport de la domiciliu până la unitatea bancară, înainte și după acordarea creditelor, ei fiind de fapt cei care își însușeau cea mai mare parte a banilor primiți din împrumuturi”.

Inițial, Iacob și Hristea achitau o parte din rate, însă, după ce și-au făcut plinul, suma totală luată credit de către cei 15 creduli depășind 1.393.000 lei, au dispărut din țară. O parte din inculpații care au luat credite folosind documente false și-ai recunoscut vinovăția și au beneficiat de reducerea cu o treime a pedepsei. Ei au fost condamnați la pedepse cu suspendare. Alții, care s-au considerat nevinovați, au primit pedepse aspre. Este cazul lui Florin Cantea Petru sau Gheorghe Gentimir, condamnați la trei ani de închisoare, sau a lui Dumitru Melu Anton, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Rămâne de văzut dacă reluarea procesului va aduce și reduceri de pedepse pentru cei 17 inculpați, ori, dimpotrivă, judecătorii vasluieni vor fi chiar mai exigenți.

Related Articles

Back to top button