Planul Ministerului Muncii pentru românii asistați social. „Avem situații paradoxale: nevăzători care au permis de conducere”
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, marți, că procedura prin care se stabilesc indemnizațiile și prestațiile ar trebui schimbată, în condițiile în care există situații paradoxale în care persoane nevăzătoare au permis de conducere, potrivit Mediafax.
„Interesul este de a putea avea o imagine asupra plăților. Aș vrea să ridic altă problemă: vreau să înțelegem că procedura prin care stabilim indemnizațiile și prestațiile trebuie schimbată. Avem 5,4 milioane persoane care primesc indemnizații și beneficii. Avem situații paradoxale: persoane nevăzătoare care au permis de conducere”, a spus ministrul Muncii, în cadrul celei de-a doua zile a Forumului Administrației Publice Locale,
Pîslaru a arătat că Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) fac doar un control de documente în ceea ce privește potențialii beneficiari de indemnizații sau prestații sociale și că cel mai important rol în filtrarea corectă a acestora îl au primăriile.
„În acest moment, AJPIS-urile au o situație paradoxală, în sensul că ele primesc dosarele de la dumneavoastră, de la primării. Dosarele vin și, practic, AJPIS face doar un control de documente, dumneavoastră sunteți cu controlul primar și acesta e lucrul pe care trebuie să îl îmbunătățim și să îl schimbăm, tot programul legat de serviciile sociale integrate, în care să avem asistent social, asistent medical, consilieri școlari în comunități. Începem de la cele marginalizate, pleacă de la ideea să știm cu adevărat vulnerabilitățile oamenilor. După ce că nu avem bani, cei pe care îi avem îi cheltuim prost”, a mai adăugat Pîslaru.
Ministrul Muncii le-a mai spus aleșilor locali că „administrația centrală și administrația locală sunt în aceeași echipă și dacă vom economisi bani la beneficii, vor exista bani la alte lucruri”.
”Acesta este un mesaj important și da, vor fi eforturi în următoarele șase luni pe partea legată de prestații și plăți, vom încerca să punem ordine, să avem interoperabilitatea bazelor de date pentru a putea face verificările, dar trebuie să lucrăm împreună. Este singura cale”, a concluzionat Dragoș Pîslaru.