Sport

Handbalistele vasluiene au dus România în sferturile Campionatului Mondial Under 20!

Vasluianca Lorena Ostase, cu șapte goluri marcate în fața Japoniei, a avut o contribuție decisivă la victoria României, scor 32 – 31 (16-13) la Campionatul Mondial Under 20. Calificarea în sferturi a fost posibilă și datorită eforturilor susținute a vasluiencei Soniei Vasiliu pe faza de apărare. Apărătoarea a reușit  să și marcheze un gol. Handbalistele din Vaslui au cucerit cu România titlul de campioane mondiale acum doi ani, la Under 18. Ostase a fost declarată atunci cel mai bun pivot din lume, după ce România a învins cu 32 – 31 Germania. Cinci goluri a marcat Ostase în finală și unul Vasiliu. România va întâlni în sferturi echipa Croației, care a învins Ungaria cu scorul de 26-25 (13-13). Vor avea nevoie să joace la cel mai înalt nivel al lor, pentru că adversarele lor sunt de temut.

Meciul din optimi cu Japonia părea unul extrem de facil pentru România, care a câștigat o grupă puternică în care a învins Spania și a remizat cu Germania. În timp ce japonezele întâlneau România după ce au prins locul patru, ultimul de calificare din faza grupelor. Japonia, care pierduse în grupă cu 23-43 cu Rusia, 18-26 cu Suedia și 25-31 cu Olanda și a învins doar China și Chile a fost aproape să pună capăt visului frumos pe care îl trăiesc vasluiencele.

Începutul de partidă părea să confirme o victorie a României, care conducea cu 11 – 5 după primul sfert de oră. Extremele Fujita și Mitsuhashi, dar și pivotul Ao Reiko, au arătat insă o altă față a Japoniei. La pauză România a intrat în avantaj cu doar trei lungimi, scor 16 – 13. Paradele Iuliei Dumanska și golurile Lorenei Ostase și ale Cristinei Laslo au ținut România în joc în ciuda jocului bun prestat de nipone. În minutul 41 România conducea din nou la o distanță confortabilă de șase goluri, scor 24 – 18. Asiaticele au continuat să forțeze și au micșorat iar diferența la trei lungimi, scor 27 – 24 în minutul 50. Au urmat apoi patru goluri consecutive ale Japoniei care au făcut că scorul să devină 27 – 28. Adversara României conducea pentru prima dată, cu doar cinci minute înainte de finalul partidei. Au urmat apoi trei goluri marcate de interul dreapta Elena Dache, dintre care golul victoriei cu două secunde înainte de final. Sportiva care evoluează la Cetate Deva, în liga a doua, a scos și o aruncare de la 7 metri și o eliminare de două minute. Tot ea marcase și golul ultim cu Germania, care a trimis România pe primul loc în grupă.

Au marcat pentru România: Laslo 7, Ostase 6, Ilie 5, Dindiligan 5, Dache 4, Craiu 2, Vasiliu 1, Stoicănescu 1, Corban 1.

Pentru Japonia au înscris Asuka Fujita — 9 goluri, Reiko Ao — 8, Miki Mitsuhashi — 4, Yuko Kawarabata — 4, Natsuki Tomai — 3, Maaya Watanabe — 2, Erika Yamaguchi — 1. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button