Sport

Bârladul găzduiește prima ediție a Turneului Internațional de Rugby 7 Feminin U18

Prima ediție a Turneului Internațional de Rugby 7 feminin, rezervat categoriei de vârstă U18, va avea loc la Bârlad în perioada 7-9 septembrie 2016. Parte a proiectului „Get into Rugby”, turneul își propune să dea tinerelor jucătoare din România și din țările învecinate meciuri mai multe, la un nivel cât mai ridicat de joc. Alături de echipa României de rugby 7 feminin U18 sunt așteptate să participe la competiție echipele similare ale Republicii Moldova, Ucrainei și Bulgariei.

„Îmi doresc foarte mult să reușim să înființăm acea echipă de U18 fete și sper ca acest turneu să fie un prim pas spre acest lucru. Este important să vedem potențialul jucătoarelor tinere din țară pentru că trebuie să gândim pe termen lung, să vedem cum le putem crește, cum le putem reuni într-o echipă, cu cantonamente, cu o pregătire profesionistă. Faptul că rugby 7 feminin a devenit sport olimpic este o motivație suplimentară ca să luăm în calcul acest lucru și să începem să creștem de pe acum potențialul acestor fete, ca peste câțiva ani să putem juca pentru o calificare olimpica”, a declarat Gabriela Surmei-Balan, Director Național de Rugby Feminin și directorul Turneului Internațional de la Bârlad.

În prezent, în ce privește rugbyul feminin, România are o echipă națională de rugby 7, echipă ce a terminat în acest sezon Campionatul European pe locul 5. Campionatul Național de Rugby 7 feminin reunește în acest moment trei echipe la senioare și cinci echipe la junioare. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button