AdministratieSocial

Ajutor financiar de 4.800 de lei pentru 8 familii și oameni săraci

Potrivit unui document aprobat de Guvern acum două zile, 8 familii și persoane singure din județul Vaslui vor primi sprijin financiar în valoare de 39.000 lei (390 milioane lei vechi), în vederea ameliorării situației sociale și de sănătate a acestora. Propunerea de acordare a acestor forme de sprijin financiar a aparținut Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui și s-a bazat pe anchetele sociale desfășurate.

Cu toate că județul Vaslui este cea mai săracă zonă din estul României și al doilea județ ca număr de săraci din țară, Guvernul a decis să aloce fonduri doar pentru 8 familii și persoane beneficiare. Asta în timp ce în alte 26 de județe și municipiul București, media beneficiarilor a fost de 9, respectiv un total de 250 de familii și persoane sărace. Cei care au fost declarați eligibili pentru acest ajutor sunt oameni care au probleme grave de sănătate sau care au fost afectate de incendii, inundații, alunecări de teren și accidente. Banii care s-au alocat, în medie, 4.800 de lei/beneficiar, vor putea acoperi o parte din cheltuielile cu refacerea sau consolidarea locuințelor, sau vor putea fi folosiți pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit, pentru racordarea la rețeaua de curent electric, pentru plata utilităților și evitarea riscului de evacuare, pentru achiziționarea unor bunuri de strictă necesitate în gospodărie, dar și a dispozitivelor medicale, a protezelor și a altor materiale sanitare nedecontate sau decontate parțial de casele de asigurări de sănătate, ori pentru tratamente medicale și deplasări la clinici din țară și din străinătate. Hotărârea de guvern, care vizează acest sprijin, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. (Bogdan RUSU)

Related Articles

Back to top button