Președintele PNL Vaslui, Dan Marian, a explicat cum de un om apolitic, care, în iarna acestui an nu intra în calcule nici măcar pentru Primăria Bârlad, a ajuns să fie prima opțiune pentru liberali, deci implicit locomotiva partidului, la alegerile generale din toamnă.
Numirea actualului prefect, cel puțin teoretic apolitic, drept prima opțiune pe lista PNL pentru Camera Deputaților la alegerile generale de la finalul acestui an a luat prin surprindere lumea politică locală. Surpriza este cu atât mai mare cu cât, în iarnă, același Daniel Olteanu se pare că nu intra în calculele liberalilor nici măcar pentru Primăria Municipiului Bârlad. Un sondaj de opinie, se pare, și bătutul cu pumnul în masă al organizației locale a PNL Bârlad l-a făcut, dintr-odată, pe prefectul de Vaslui candidatul ideal la parlamentare. Cel puțin aceasta este explicația celui care, în prezent, conduce interimar suflarea liberală din județ. Mai mult decât atât, deși Daniel Olteanu susține că ar fi cerut un răgaz de gândire, senatorul Dan Marian afirmă cu tărie că are deja acordul prefectului de a fi deschizătorul listei de candidați la Camera Deputaților.
”În orice partid serios, există o echipă care se gândește la strategii. În urma discuțiilor purtate și a sondajului făcut, s-a constatat că Daniel Olteanu este cea mai bună soluție. Acum nu contează că nu este membru de partid. Am discutat și cu dumnealui și a spus că acceptă propunerea”, a declarat președintele Organizației Județene Vaslui a PNL, Dan Marian.
Potrivit acestuia, liberalii au ținut cont în momentul desemnării lui Daniel Olteanu drept primul candidat la Camera Deputaților și de faptul că propunerea vine din partea Organizației Municipale Bârlad a PNL, singurul oraș din județul Vaslui unde liberalii au câștigat funcția de primar la alegerile locale din 5 iunie.
Daniel Olteanu a fost membru PNL până la mijlocul lunii februarie a acestui an, atunci când s-a văzut nevoit să-și dea demisia din partid după ce actualul premier la numit prefect al județului Vaslui în locul lui Andrei Puică. (Ionuț PREDA)
Locomotiva??La cat ai facut pentru Barlad vei derai din prima la alegeri.Nu visa ca trenuletul PNL va ajunge in gara Parlamentului.Nu meritati.Esti barladean.Ce ai facut pentru acest oras care se umple de la o zi la alta de haiele de caini vagabonzi???La depoul istoriei cu voi.
lasa ca o sa ii iasa lui boros schema asta cu patrupezii, o sa faca el multe pentru oras, dar dupa ce ii spune buzatu ce butoane sa apese