AdministratieSocial

Cum stau cu psihicul angajații Primăriei Bârlad?

Astăzi au început testările psihologice în rândul salariaților din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad, care lucrează cu publicul. Pe parcursul mai multor zile, prin rotație, 82 de angajați ai Primăriei vor fi supuși unui număr de trei teste – unul de personalitate, unul pentru determinarea mobilității atenției și altul pentru claritatea și rapiditatea raționamentului. Vor fi supuși testării psihologice salariații de la Direcția de Asistență Socială (DAS), de la Evidența Persoanei, paznicii zoo, șoferii de la serviciile subordonate Primăriei, funcționarii de la Taxe și impozite, cei de la Compartimentul de Relații cu presa, de la Registratură, Biroul Autorizare construcții și Compartimentul Contracte – Vânzări.

Testarea durează 45 de minute, fiecărui test fiindu-i alocat un anumit timp care nu poate fi depășit. Primăria are contract cu medicul de medicină a muncii dr. Cristina Zaiț din Iași, care, la rândul său, colaborează cu un psiholog. Anul acesta, psihologul care evaluează rezultatele testării psihologice este Tania Chiriac.

Evaluarea psihologică a salariaților care lucrează cu publicul este obligatorie din anul 2006, conform Legii 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă. Până în 2006, doar șoferii angajați ai Primăriei erau obligați să fie evaluați psihologic. Anual, funcționarii publici din compartimentele amintite sunt testați psihologic și, până acum, nici un angajat al Primăriei nu a picat testul psihologic, unii obținând, ce-i drept, punctajul limită.

Din nefericire, realitatea din instituțiile publice arată că în rândul angajaților sunt și unele persoane cu probleme psihice minore sau medii, care au nevoie de suport psihologic și psihiatric. Este nevoie, așadar, de o evaluare corectă a angajaților pentru ca eficiența muncii să fie corespunzătoare, iar reclamațiile din partea publicului să fie cât mai puține.

În cazul în care este depistat un angajat cu anumite probleme psihologice, acesta nu-și va pierde locul de muncă ci, în cazul Primăriei, va fi mutat într-un compartiment unde nu lucrează cu publicul și va fi îndrumat pentru urmarea terapiei necesare. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button