Politic

Declarații în premieră! Daniel Onofrei, liderul județean al PMP, a demisionat din partid după ce șefii au vrut să i-l bage pe gât pe Corneliu Bichineț!

de Simona MIHĂILĂ

Mizeria politică se îngroașă în pragul alegerilor parlamentare! Daniel Onofrei, președintele Organizației județene a PMP, a demisionat din partid și sunt semnale că și alți membri îi vor lua exemplul.

onofrei-daniel-miscarea-popularaÎntors aseară de la București, Onofrei a declarat în premieră pentru Est News că a luat această decizie după ce liderii de la centru i-au cerut, fără comentarii, să-l ia pe Corneliu Bichineț sub aripa sa și să-l impună colegilor din județ. Tot ieri, Bichineț și-a anunțat demisia din PNL și din funcția de consilier județean, pregătit să vină cu arme și bagaje în PMP unde credea că lumea îl așteaptă cu brațele deschise. Iată însă că negocierile cu Traian Băsescu pentru ciolanul la care visează nu au fost înghițite de cei care au construit Mișcarea Populară în județul Vaslui.

”Am fost chemat la București de către domnul Dorel Onaca, secretarul executiv al PMP, pentru a mi se cere să fac echipă cu domnul Corneliu Bichineț, pentru ca acesta să candideze la Parlament din partea PMP. Acest lucru contravine total lucrurilor pe care le-am crezut eu despre o nouă politică, despre o politică onestă. Ca atare, voi demisiona și mă retrag din viața politică. Nu înțeleg să fac echipă cu cel pe care l-am criticat până acum, să accept senin ceea ce am combătut până acum”, ne-a declarat Daniel Onofrei.corneliu bichinet

Nu este exclus ca Bichineț să fie uns președinte al organizației județene a PMP.

Daniel Onofrei a spus că se simte trădat și că nu a crezut niciodată că partidul său va coborî atât de mult.

”Tot ce se întâmplă m-a convins că e aceeași politică peste tot. Am crezut că la noi e altceva. Chiar am crezut în altfel de politică și în altfel de oameni. Dar uite că nu e nimic deosebit față de alte partide. Muncești și când vine vremea să culegi roadele, atunci tot cei care se regăsesc de 26 de ani pe pozițiile astea, ajung cumva să-ți fure munca și să-și aroge merite. Mi-a lăsat un gust amar. Am refuzat să fiu garantul acestui joc murdar. Probabil ar fi urmat ca eu să fiu pe locul doi pe listă, să îl duc pe Bichineț de mână în fața oamenilor mei alături de care am am munci enorm, pentru a-l impune, pentru a da o aură pozitivă venirii și transformării lui. Din punctul meu de vedere, Bichineț rămâne același dinozaur. Încă de la intrarea mea în politică am fost avertizat că vor veni mizeriile. Dar uite că mizeria e universal valabilă în politica românească”, ne-a mai declarat Daniel Onofrei.

Citeste si: După Onofrei, potopul! Demisie generală a staff-ului județean al PMP, după ce Băsescu a bătut palma cu traseistul Corneliu Bichineț

Related Articles

Back to top button