Justitie

Hoț recidivist, prins în flagrant

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au reținut un bărbat de 28 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt.

Polițiști din cadrul poliției Municipiului Bârlad și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui l-au prins în flagrant sâmbătă, când tânărul a pătruns prin efracție într-o societate comercială de pe raza municipiului Bârlad, de unde a sustras 40 de lei. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta, în cursul aceleiași nopți, a pătruns prin efracție într-o altă societate comercială, dar nu a reușit să fure ceva. De asemenea, bărbatul mai este cercetat de polițiștii de investigații criminale bârlădeni sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt, faptă comisă la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. Acesta a sustras dintr-un magazin mai multe produse alimentare, în valoare de 133 lei și a părăsit incinta fără să le achite.

Polițiștii au emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt, a unei infracțiuni de furt calificat și a unei tentative la infracțiunea de furt calificat. Ulterior, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Instanța de judecată a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (G.P)

Related Articles

Back to top button