Victoria Morandi așteaptă o înfrângere a celor de la Inter Traian pentru a ieși campioană la minifotbal
Victoria Morandi este foarte aproape de un nou trofeu, după un sezon extrem de disputat. Are nevoie însă de o înfrângere a celor de la Inter Traian, care au șase puncte mai puțin și două restanțe.Echipa de pe locul trei ar trebui să învingă însă în ambele partide. De asemenea cu Victoria Morandi să câștige la cel puțin trei goluri după ce în tur au pierdut cu 0 – 2.
FC Zimbru poate egala campioana en – titre dacă învinge Inter Traian, dar nu mai poate urca pe prima treaptă a podiumului. Ocupanta locului doi a pierdut cu 0 – 2 și a învins cu 3 – 2 pe Victoria Morandi, rezultate care avantajează echipa lui Daniel Moșneagu.
Sâmbătă a avut loc ultima etapă a Campionatului Județean de Minifotbal Vaslui, una lipsită de surprize. Dramatismul a fost însă la el acasă în meciul disputat de Inter Traian, care a câștigat în extremis cu Redcon1, scor 4 – 3. Victoria Morandi a câștigat la masa verde, pentru că avea meci programat cu Emma, echipă exclusă din competiție. Red Star s-a distrat cu Simba, scor 5 – 0. Spartanii au învins și ei, scor 3 – 1 cu Smaratex Boys. FC Zimbru a stat.
Victoria Morandi ocupă primul loc, cu 36 de puncte. E urmată de FC Zimbru, cu 33 de puncte și Inter Traian, cu 30 de puncte. Spartanii completează careul de își, cu 27 de puncte. E urmată îndeaproape de Red Star și Simba, ambele cu 26 de puncte. Redcon1 ocupă locul șapte, cu 16 puncte, Emma e pe opt cu 7 puncte, iar lanterna roșie Smaratex Boys a rămas cu 3 puncte. (George PROCA)