Patru bârlădeni au fost convocați la cel de-al doilea stagiu de pregătire al Naționalei de rugby 7 masculin
Bârlădenii Gabriel Rupanu (Rugby Club Bârlad), Ionuț Balaban (CS Dinamo București), Alexandru Bucur (CSM Știința Baia Mare) și Robert Neagu (Steaua București) au fost convocați la Naționala de rugby 7 masculin pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire al echipei. Primii doi revin la lot după ce au fost convocați de antrenorul Alexandru Lupu și la primul stagiu de pregătire din acest an.
Bârlădenii sunt de vineri la Complexul Sportiv Național Snagov din Siliștea Snagovului. Naționala de rugby 7 masculin continuă astfel pregătirea pentru Campionatul European din acest an. Acest stagiu include și participarea la cele două etape ale competiției continentale, cea din Cehia și cea din România. Etapa inaugurală va avea loc pe 4-5 iunie, la Ostrava, iar cea de-a doua partidă va avea loc la București pe 17-18 iunie.
„Este stagiul din care practic vom pleca la prima etapă a Campionatului European, vineri, pe 2 iunie. Nu vom avea multe zile de pregătire pentru că o parte dintre jucători se va alătura lotului după finalele SuperLigii de duminică, 28 mai, astfel că ne vom putea pregăti în formulă completă doar trei zile. Am încercat să menținem grupul de anul trecut, la care să aducem jucători cu experiență precum Bucur și Apostol, jucători puternici, cu un alt profil, precum Moyake Kuselo și Perju, dar să și întinerim echipa și aici mă refer la Rupanu și Simionescu. Știm că ne așteaptă o etapă grea în Cehia, noi pornim cu obiectivul de a face o figură frumoasă și să terminăm în primele patru echipe pentru a putea rămâne în cărțile pentru calificarea în Grand Prix. E important că după aceste prime meciuri să vedem cum stăm exact și să găsim soluții pentru a putea ataca această calificare la etapa care va avea loc la București. Este important că avem o echipă în care experiența și maturitatea de a lua decizii în momente importante se îmbină cu tinerețea și dorința de afirmare a jucătorilor care abia acum fac pasul spre națională” , a declarat antrenorul Alexandru Lupu.
Antrenorul echipei naționale de rugby 7 a stabilit un lot de 15 jucători care va intra în cantonament:
CSA Steaua: Eduard Bencea, Raoul Paxaman, Ionel Melinte, Robert Neagu, Denis Perju, Alexandru Porojan, Moyake Kuselo
CNOPT: Valerian Berbece
Rugby Club Birlad: Gabriel Rupanu
CSM Știința Baia Mare: Alexandru Bucur, Adrian Apostol
CS Dinamo: Ionuț Balaban
Politehnica Iași: Daniel Plai
ROC La Voulte – Valence Federale 1: Julien Onutu
CSM București: George Croitoru
Staff: Antrenor: Alexandru Lupu, Preparator fizic: Andreea Delean, Kinetoterapeut: Andrei Diaconeasa, Manager: Sabin Vasilescu
Patru rugbyști bârlădeni au contribuit la clasarea pe locul patru a echipei România 7’s anul trecut
România 7’s, cu bârlădenii Vlăduț Zaharia (Timișoara Saracens), Ionuț Balaban (CS Dinamo), Cristian Marian Chirică (CSM Baia Mare) și Robert Neagu (Steaua București) în lot, a terminat pe poziția a patra sezonul 2016 al Rugby Europe Sevens Men’s Trophy. Atât la Malmo, cât și la Praga, Alexandru Lupu s-a bazat în special pe jucători tineri, iar din etapa organizată în Cehia a absentat veteranul Ciprian Căplescu, accidentat. În aceste condiții bârlădeanul Vlăduț Zaharia (21) de ani a fost cel mai vârstnic component al echipei. (George PROCA)