Proiect educativ de 2 milioane de euro, pentru 600 de copii și adulți din municipiul Vaslui
de Dănuț CIOBANU
Primăria Vaslui a pregătit un proiect european, pentru persoanele care nu și-au finalizat educația obligatorie. Dacă va fi selectat pentru implementare, proiectul va dispune o finanțare de 2 milioane euro. În cadrul proiectului, 600 de copii și adulți din municipiul Vaslui vor putea să își finalizeze studiile, până la nivelul claselor a IV-a și a X-a. Cursurile vor fi susținute de 516 profesori din municipiul Vaslui.
Consiliul Local (CL) a aprobat în ședința ordinară de ieri, participarea municipiului Vaslui în calitate de beneficiar/lider, în cadrul apelului de proiecte ”Măsuri de educație de tip A doua șansă”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6 ”Educație și competențe”.
Unul din obiectivele specifice ale proiectului este creșterea numărului de tineri care au abandonat școala și de adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie care se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională. De asemenea, se urmărește îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive.
Consilierii locali au aprobat și alocarea unui buget maxim pentru apelul de proiecte inițiat de municipiul Vaslui, pentru cele 36 de luni de implementare ale acestuia, în valoare de 2.000.000 euro. Suma de 1.700.000 euro reprezintă un procent de 85% din costurile eligibile ale proiectului, cofinanțare din partea Uniunii Europene. Totodată, suma de 260.000 euro reprezintă 13% din costurile eligibile ale proiectului, cofinanțare de la bugetul de stat al României, iar suma de 40.000 euro reprezintă 2% din costurile eligibile ale proiectului, cofinanțarea locală a municipiului Vaslui.
Hotărârea adoptată de CL Vaslui mai prevede suportarea cheltuielilor conexe care pot interveni în derularea proiectului, cheltuieli fără de care proiectul nu poate fi implementat și care nu pot fi finanțate din instrumente structurale.
”Noi avem demarat din 2019 un proiect privind abandonul școlar, în parteneriat cu Școala Generală nr. 2. În acest an, pregătim proiectul ”A doua șansă”, proiect pentru care s-a întocmit fișa de finanțare, ce trebuie depusă până la sfârșitul acestei luni. Sperăm să câștigăm acest proiect, pe care îl derulăm împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și Școala Generală nr. 1. Obiectivul proiectului este ca 600 de copii și persoane adulte să își ducă studiile până la un anumit nivel: 4 clase sau 10 clase. În proiect vor fi antrenați 516 profesori care vor preda cursurile beneficiarilor, în vederea obținerii certificatelor de pregătire”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
În cursul dezbaterilor, Sorin Radu, consilier PNL, a precizat că în cadrul proiectului se aprobă un parteneriat între Primăria Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean, dar documentul respectiv nu este completat.
”În acest model de parteneriat nu sunt prevăzute părțile contractante, nu sunt trecute sumele pe care le vor cheltui fiecare partener. Cum să aprobăm acest model? Documentul trebuie completat, nu îl putem aproba așa”, a spus Sorin Radu. După ce documentul a fost completat, proiectul de hotărâre a fost supus votului plenului și a fost aprobat cu unanimitate de voturi.